De Ultimă Oră

Putin acceptă propunerea lui Trump: 30 de zile de încetare a atacurilor asupra infrastructurii energetice ucrainene, anunță Kremlinul

În cadrul convorbirii la telefon cu Donald Trump, care a durat 2,5 ore, Putin a informat că Rusia și Ucraina vor efectua miercuri un schimb de prizonier…

Actualizat acum 6 ore

Igor Grosu avertizează asupra „tentativelor de influențare a alegerilor” și anunță, în preajma scrutinului, măsuri legislative

Adrian Sirbu

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a publicat un mesaj cu tentă electorală, avertizând asupra unor noi „tentative de influențare a alegerilor” din acest an și anunțând modificări legislative pentru a combate ingerințele externe. Declarațiile vin în contextul apropierii scrutinului parlamentar. 

La alegerile prezidențiale și la referendumul din toamna anului trecut, am avut parte de două scrutine foarte complicate, cu o implicare directă în procesul electoral al unui grup criminal organizat, finanțat de Moscova și Kremlin. A fost un atac direct asupra democrației și asupra parcursului nostru european”, a scris Igor Grosu.

El a recunoscut că nu toate instituțiile statului au fost pregătite să facă față acestor provocări, subliniind că doar o parte dintre ele, cum ar fi Poliția, CNA și SIS, au reușit să destructureze rețelele presupus coordonate din exterior. În schimb, alte instituții au rămas „spectatoare” în fața acestor atacuri, spune Grosu.

Liderul PAS a anunțat că în perioada următoare vor fi propuse amendamente la Legea 381, pentru a limita la maximum tentativele de destabilizare a țării prin influențarea alegerilor.

Cred că toate instituțiile trebuie să se implice la maxim nu doar pe perioada campaniei, dar zi de zi”, a adăugat el, făcând apel la o mobilizare generală.