
Președinta Parlamentului European Roberta Metsola vine la Timișoara, însă a refuzat să primească premiul în bani în valoare de 30.000 de euro
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola se va afla la Timișoara, joi, 22 mai, la invitația primarului Dominic Fritz. Metsola va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene, cea mai înaltă distincție a Municipiului Timișoara, care onorează personalități care susțin valorile europene, scrie G4media.ro.
Ceremonia de decernare a premiului începe la ora 15.00 și va fi transmisă online pe canalele de social media ale Primăriei Timișoara, dar și pe cele ale președintei Roberta Metsola, plus pe canalele Parlamentului European destinate mass-media.
Tot joi, în preambulul ceremoniei de decernare a Premiului, președinta Parlamentului European și primarul Dominic Fritz vor avea un dialog cu 800 de elevi și studenți din Timișoara despre Europa și provocările actuale și vor răspunde la întrebările tinerilor din sală. Întâlnirea are loc la Filarmonica Banatul, de la ora 10.00.
Premiul Timişoara pentru Valori Europene este însoțit și de un premiu în bani în valoare de 30.000 de euro, care vine exclusiv din sponsorizări de la firme locale. Anul acesta, premiul în bani nu va fi încasat, pentru că Roberta Metsola a refuzat să-l primească, urmând să fie realocat pentru ediția din 2026. Reamintim că laureata de anul trecut a premiului, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a încasat banii, însă i-a donat organizaţiei „Prietena mea”, o organizație care sprijină integrarea copiilor cu sindrom Down.
Premiul Timișoara pentru Valori Europene, aflat la a doua ediție, este acordat personalităților internaționale care susțin activ valorile fundamentale ale Europei. Laureata de anul acesta a fost aleasă de un juriu format din figuri marcante ale scenei culturale, diplomatice și juridice românești. Metsola a fost apreciată pentru leadership-ul său ferm în momente de criză, sprijinul necondiționat pentru Ucraina și Moldova și eforturile sale continue pentru aderarea României la spațiul Schengen.