tfg

UE ar putea elimina regimul de vize pentru Ucraina

Valentina Voinu

Potrivit președintelelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Ucraina a efectuat reformele necesare pentru ca cetățenii săi să poată călători fără vize spre 26 de țări din Spațiul Schengen.

În cadrul vizitei efectuate la Bruxelles, președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat că țara sa a obținut „rezultate concrete” în implementarea reformelor în domeniile combaterii corupției, justiției și afacerilor interne. 

 Ucraina, în ultimele zile și ore, a efectuat reforme uriașe.Acești pași ne vor permite să facem o propunere pentru liberalizarea regimului de vize în aprilie, a declarat Poroșenko.

De asemenea, acesta a adăugat că țara sa își va îndeplini toate angajamentele prevăzute în acordurile de pace referitoare la estul Ucrainei, acuzând în același timp Rusia că nu a făcut la fel.

În cadrul discuțiilor, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și președinte Consiliului European, Donald Tusk au fost abordate și chestiuni legate de actuala crizei politice din Ucraina.

Coaliția aflată la guvernare în Ucraina și-a pierdut majoritatea legislativă în Ucraina luna trecută. Președintele ucrainean și-a exprimat speranța că această criză va fi rezolvată ‘pînă la finalul lunii curente

Poroșenko a precizat că se va întâlni din nou cu liderii UE la summitul din 19 mai.