
Victoria Furtună acuză marginalizarea moldovenilor: „Ajunge să trăim cu capul plecat!”
Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un nou apel la unitate și demnitate națională într-o postare publicată luni pe rețelele de socializare. Aceasta critică dur modul în care, spune ea, moldovenii sunt tratați „ca cetățeni de mâna a treia” chiar pe propriul lor pământ.
„De ce rămânem tăcuți când ni se răpește limba, istoria, demnitatea?”, întreabă retoric Furtună, acuzând lipsa de susținere reală pentru cetățeni din partea celor care, în ultimele decenii, au oscilat între Est și Vest, dar nu au acționat „în interesul moldovenilor”.
Victoria Furtună susține că partidul său, „Moldova Mare”, este primul care a luat atitudine în sprijinul moldovenilor și promite că vocea formațiunii „va răsuna din ce în ce mai puternic” în spațiul public.
„Respectul față de rădăcini este fundamentul demnității noastre și a viitorului Moldovei. A sosit timpul să educăm patrioți care își iubesc cu adevărat țara”, a mai declarat lidera formațiunii, reiterând valorile promovate de partid: tradiția, credința și identitatea națională.