
Unde este Constantin Țuțu? Procurorii îl dau în Transnistria, iar Poliția afirmă că nu poate pleca din Grecia
Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, s-ar afla în prezent în regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută de procurorul de caz, Elena Cazacov, care a anunțat că pe numele acestuia a fost solicitat arest preventiv.
Informația ridică semne de întrebare, întrucât se contrazice cu poziția oficială a Inspectoratului General al Poliției. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat aseară că Țuțu are interdicție de a părăsi Grecia și nu-și poate imagina cum acesta ar fi ajuns în altă țară.
„Nu-mi imaginez cum ar urca în avion și ar pleca, atât timp cât statul elen i-a interzis părăsirea teritoriului său, decât să urce într-un mijloc de transport și să utilizeze traseul fără frontieră că e spațiul Schengen”, a spus Cernăuțeanu la emisiunea Moldova LIVE de la Exclusiv TV.
Potrivit acestuia, Țuțu și-a procurat mai multe bilete spre Republica Moldova, însă nu a mai ajuns la Chișinău. „A avut bilet pentru ziua de joi, contramandat pentru duminică și ulterior alt bilet achiziționat pentru joia trecută. Din informațiile pe care le deținem, el a fost eliberat din arest, dar cu nepărăsirea statului elen. Dacă respectă sau nu respectă această prevedere, urmează de văzut”, a precizat șeful IGP.
Reamintim că pe 22 iulie, Constantin Țuțu a fost reținut pe un aeroport din Grecia alături de Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat. Cei doi urmau să zboare în Dubai. Ulterior, autoritățile au descoperit, la vila de lux pe care o închiriau în Elveția, zeci de acte false, obiecte de lux și sume mari de bani în diferite valute.
Țuțu a fost între timp eliberat de autoritățile elene, însă statutul său juridic rămâne complicat. În septembrie, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, confirma că acesta și-a procurat bilete spre Chișinău, dar fostul deputat nu a mai ajuns în Republica Moldova.