
Președinta Maia Sandu va participa la Summitul Comunității Politice Europene de la Copenhaga
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa, în perioada 1-2 octombrie 2025, la Summitul Comunității Politice Europene (CPE), organizat la Copenhaga. În prezent, Danemarca deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Șefa statului va susține o intervenție la sesiunea de deschidere a reuniunii și, pe parcursul summitului, va avea întrevederi bilaterale și multilaterale cu lideri europeni, șefi de stat și de guvern.
Principalele subiecte de discuție vor fi avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în urma mandatului ferm primit de la cetățeni la alegerile din 28 septembrie, dezvoltarea economică a țării, precum și pacea și securitatea regională.
Comunitatea Politică Europeană a fost lansată la inițiativa Președintelui Franței, Emmanuel Macron, ca o platformă de dialog politic privind pacea și securitatea pe continent, dar și de cooperare dintre statele membre ale Uniunii Europene și cele din afara spațiului comunitar. Summitul inaugural al CPE a avut loc la Praga, în octombrie 2022, iar cea de-a doua ediție a fost găzduită de Republica Moldova, la Bulboaca, în iunie 2023.