Guvernul îşi exprimă compasiunea pentru victimele exploziilor de la Bruxelles
”Cu o profundă indignare și tristețe am aflat despre atacurile teroriste comise, astăzi, la Bruxelles, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. Sunt acte inumane şi revoltătoare pe care le condamnăm cu fermitate. În numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, doresc să Va adresez Dumneavoastră şi întregului popor belgian sincere condoleanţe. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familiile îndoliate şi de familiile celor răniţi şi le asigurăm de profunda noastră compasiune. Vă rog să transmiteți, Excelenţă, cele mai sincere condoleanțe familiilor şi apropiaților victimelor, precum şi însănătoșire cât mai grabnică celor care au fost răniți”, se arată în mesajul adresat de Prim-ministrul Pavel Filip.
Totodată, Premierul Filip a dorit să transmită un mesaj de încurajare şi tot suportul și solidaritatea țării noastre pentru autorităţile belgiene, care se confruntă cu încercări dramatice, fără precedent.
Prim-ministrul consideră că actele de violenţă împotriva oamenilor nevinovaţi nu pot fi justificate sub nicio formă. “Condamn cu tărie actele de violenţă. În faţa unor astfel de încercări noi toţi trebuie să fim solidari şi puternici”, a mai afirmat Premierul.
Amintim că în dimineața zilei de 22 martie, mai multe persoane au decedat, iar altele au fost rănite, ca urmare a unor explozii puternice, care s-au produs în capitala Belgiei.