Vlad Plahotniuc rămâne în arest încă 30 de zile. Judecătorii au admis demersul procurorilor

Adrian Sirbu

Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia a fost pronunțată marți, 19 noiembrie, de magistrații Judecătoriei Buiucani, care au aprobat solicitarea procurorilor.

Se prelungește măsura preventivă, arestarea preventivă pe un termen de 30 zile, cu calcularea termenului din 24 noiembrie 2025, ora 09:26, până la 24 decembrie 2025, ora 09:26”, a declarat judecătorul în ședința de astăzi.

Plahotniuc a fost extrădat la Chișinău pe 25 septembrie, din Grecia, iar ulterior a fost plasat într-o celulă separată în Penitenciarul nr. 13.

Fostul lider democrat este vizat în mai multe cauze penale, inclusiv cele ce vizează Frauda Bancară, Metalferos, achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte, dar și dosarul „Sacoșa”, în care este bănuit de coruperea fostului președinte Igor Dodon.

Potrivit procurorilor, Plahotniuc nu se prezintă la ședințe, invocând că nu a reușit să studieze materialele dosarului. Avocatul său, Lucian Rogac, a declarat că acesta „o să vină la o anumită etapă în fața instanței pentru a se disculpa”.

Procesul este examinat în regim alert, fiind programate câte trei-patru ședințe pe săptămână. Apărarea susține însă că ritmul accelerat ar reflecta „influența politicului”, aspect pe care, afirmă Rogac, îl resimte și clientul său.