Peste 100.000 de moldoveni afectați de anularea buletinelor în România. Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor cu dublă cetățenie
O modificare legislativă aplicată în 2023 în România, care vizează evidența populației, a dus la pierderea valabilității cărților de identitate pentru peste 160.000 de persoane. Aproximativ 66% dintre acestea – adică peste 100.000 de oameni – sunt născuți în Republica Moldova.
Schimbarea a fost introdusă prin limitarea la maximum zece persoane care pot fi luate în spațiu de un proprietar, în afara familiei extinse. În practică, măsura a afectat în special cetățenii moldoveni care și-au stabilit domiciliul în România pentru a obține acte românești.
Există riscul pierderii alocației pentru copiii cu dublă cetățenie?
În spațiul public au apărut temeri că, odată cu anularea buletinului părintelui, copiii cu dublă cetățenie – română și moldovenească – ar putea pierde alocația de stat.
Într-un răspuns oficial pentru Gândul, Ministerul Muncii din România a precizat clar că alocația copilului nu poate fi sistată din cauza problemelor legate de actele de identitate ale părintelui.
Autoritățile explică faptul că anularea cărții de identitate românești nu duce la pierderea alocației copilului, ci doar la imposibilitatea temporară a părintelui de a încasa banii.
Cine poate primi banii în această situație?
Potrivit Ministerului Muncii, dacă buletinul părintelui a fost anulat sau retras, plata alocației poate fi făcută:
- celuilalt părinte,
- unui alt reprezentant legal,
- unei persoane împuternicite prin procură specială.
Persoana împuternicită trebuie să depună la agenția teritorială cererea de acordare a drepturilor restante, împreună cu copia procurii speciale.
Ce se întâmplă dacă părintele obține un nou buletin?
Dacă ulterior părintele obține un nou act de identitate românesc, plata alocației nu se reia automat. Este necesară depunerea unei noi cereri la primăria din localitatea de domiciliu sau reședință.
În cazul în care noul domiciliu este într-un alt județ, agenția care a făcut plățile până atunci va înceta plata și va transmite dosarul către agenția competentă din noul județ, pentru reluarea plății. Vor fi comunicate inclusiv ultima lună achitată și eventualele sume restante.