Președinția Republicii Moldova revocă grațierea lui Șepeli Nicolae Andrei, condamnat pentru droguri și vizat într-o schemă de asasinat

Adrian Sirbu

Aparatul Președinția Republicii Moldova anunță revocarea Decretului nr. 418-IX din 11 aprilie 2022, prin care fusese acordată grațiere individuală lui Șepeli Nicolae Andrei, născut în 1995. Decizia a fost luată în urma apariției unor noi circumstanțe, comunicate de autoritățile competente.

Potrivit unui comunicat oficial, în cursul anului 2021 au fost depuse cereri de grațiere atât de către persoana condamnată, cât și de către Procuratura Generală a Republicii Moldova. La recomandarea Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pe lângă președintele Republicii Moldova, decretul de grațiere a fost semnat în 2022, cu aplicarea perioadei de probațiune.

În urma examinării documentelor și a informațiilor suplimentare, devenite cunoscute ulterior, s-a decis revocarea Decretului menționat. Președinția Republicii Moldova reafirmă angajamentul de a acționa cu transparență și în strictă conformitate cu legea, ori de câte ori apar elemente noi care impun reevaluarea unor decizii”, se arată în comunicat.

Conform documentelor oficiale, Șepeli a fost condamnat în 2017 de Judecătoria orașului Stari Oskol, regiunea Belgorod, Federația Rusă, pentru tentativă de producere și distribuire ilegală de substanțe narcotice în proporții deosebit de mari. Ulterior, în 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a admis transferul acestuia pentru continuarea executării pedepsei în Republica Moldova, stabilind o pedeapsă de 11 ani de închisoare în penitenciar de tip închis.

Decretul semnat la 19 februarie 2026 anulează oficial grațierea acordată în 2022.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Șepeli ar avea legături cu o schemă de asasinare a unor funcționari de rang înalt din Ucraina, destructurată recent de oamenii legii. Autoritățile nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare privind aceste suspiciuni.

Grațierea individuală se acordă în temeiul cererilor depuse de condamnați, rudele apropiate ale acestora, deputați în Parlament, autorități ale administrației publice locale, asociații obștești sau avocați implicați în cauzele respective, precum și de alte entități prevăzute de lege.