Un bărbat de 77 de ani, condamnat la închisoare pentru că a violat o copilă de 7 ani

Adrian Sirbu

Un bărbat de 77 de ani va petrece următorii 11 ani după gratii. Acesta este acuzat că ar fi violat o fetiță de doar 7 ani, fiica unor vecini.

Prin decizia instanței, inculpatul a fost sancționat cu 11 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit materialelor cauzei, în luna mai 2024, inculpatul a violat fiica unor vecini, care locuiau în proximitatea gospodăriei sale, aflată într-un sat din centrul țării. Acțiunile infracționale s-au produs la domiciliul făptuitorului, care a ademenit copila de doar 7 ani, care nu conștientiza intențiile bărbatului.

Ulterior, copila a povestit părinților cele întâmplate cu ea.

La fel, comportamentul suspect al bărbatului a fost depistat și de o martoră, care vizitase inculpatul în acel timp. Martora a relatat că bărbatul, aflat în stare de ebrietate, era afară cu copila și netezind fetița pe cap îi spunea martorei că „o crește să îi fie femeie”.

În fața instanței, inculpatul a negat vinovăția.