PAS Hîncești l-a exclus pe Dumitru Vartic din partid, după scandalul legat de moartea soției sale
Organizația Teritorială PAS Hîncești a anunțat excluderea lui Dumitru Vartic din Partidul Acțiune și Solidaritate, în contextul scandalului declanșat după moartea soției sale, Ludmila Vartic.
Decizia a fost luată pe 9 martie 2026, în cadrul unei ședințe extraordinare a Biroului Executiv al organizației teritoriale.
Potrivit comunicatului, conducerea PAS Hîncești a decis:
- excluderea lui Dumitru Vartic din rândurile partidului și din componența Biroului Permanent al organizației teritoriale;
- revocarea sprijinului politic acordat anterior.
Reprezentanții organizației teritoriale au condamnat ferm orice formă de violență împotriva femeilor și au declarat că vor urmări ca toate circumstanțele cazului să fie clarificate.
„Considerăm esențial ca persoanele responsabile să răspundă în fața legii, în conformitate cu cadrul legal în vigoare”, se arată în comunicatul formațiunii.
Cazul a devenit intens discutat după ce Ludmila Vartic, educatoare la Grădinița „Andrieș” din Hîncești, a murit pe 3 martie 2026, după ce s-a aruncat de la etajul unui bloc de locuit din Chișinău. În urma tragediei au rămas doi copii fără mamă.
Soțul femeii, Dumitru Vartic, este vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești responsabil de domeniul agriculturii, ales pe lista PAS. Acesta nu a oferit deocamdată declarații presei.
În contextul scandalului, președintele Consiliului Raional Hîncești, Nicoletta Moroșanu, a cerut demisia lui Vartic. De asemenea, vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, a solicitat retragerea acestuia din funcțiile politice și de demnitate publică, atât din cadrul PAS, cât și din Consiliul Raional Hîncești.
În spațiul public au apărut informații potrivit cărora victima ar fi fost supusă violenței domestice, iar moartea sa ar putea avea legătură cu aceste circumstanțe. Cazul a generat reacții puternice în societate, mai multe organizații neguvernamentale cerând o investigare completă a tragediei.