Cazul Ludmilei Vartic: expertiza medico-legală a fost efectuată, iar soțul victimei a fost audiat

Adrian Sirbu

Expertiza medico-legală în cazul decesului Ludmilei Vartic a fost efectuată, iar autoritățile așteaptă rezultatul autopsiei pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. Informația a fost confirmată de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, și de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Potrivit oficialilor, femeia a lăsat un bilet de adio, însă autoritățile nu vor face public conținutul acestuia, invocând caracterul sensibil al cazului și necesitatea de a proteja cei doi copii minori ai familiei.

A lăsat un bilet de adio. E prea sensibil. Sunt doi copii minori și nu cred că e cazul să facem public acel bilet”, a declarat ministra Afacerilor Interne.

În același timp, șeful poliției a precizat că unele informații apărute în spațiul public ar fi fost distorsionate și că ancheta este în desfășurare. Potrivit lui, urmează să fie audiate mai multe persoane și realizate mai multe expertize pentru a stabili toate circumstanțele.

Mersul anchetei va stabili dacă a fost violență în familie cu determinare la suicid sau nu”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

În acest caz au fost pornite două procese penale: unul în Chișinău, unde s-a produs tragedia, și altul în Hîncești, pentru verificarea informațiilor apărute în spațiul public.

Totodată, soțul victimei, Dumitru Vartic, vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești, a fost audiat de oamenii legii. Poliția a ridicat telefoanele ambilor soți, iar anchetatorii urmează să stabilească dacă femeia ar fi fost supusă violenței în familie.

Potrivit autorităților, verificările efectuate până în anul 2019 arată că nu au existat plângeri oficiale depuse la poliție din partea victimei.

Între timp, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că cei doi copii minori ai Ludmilei Vartic sunt monitorizați de autorități și beneficiază de sprijinul necesar. Instituția precizează că familia nu s-a aflat anterior în evidența serviciilor sociale ca fiind într-o situație de risc.

Ludmila Vartic a decedat pe 3 martie, iar cazul a stârnit reacții puternice în spațiul public după ce au apărut acuzații privind presupuse acte de violență în familie.