De Ultimă Oră

A murit Mircea Lucescu, legenda fotbalului românesc. „Il Luce” avea 80 de ani

Fotbalul românesc și european este în doliu. Mircea Lucescu, una dintre cele mai emblematice figuri ale sportului din ultimele decenii, a murit marți se…

Actualizat acum 12 ore

SUA și Iranul convin asupra unui armistițiu de două săptămâni. Negocierile directe vor începe pe 10 aprilie

Ala Găină

Statele Unite și Iranul au convenit asupra unui armistițiu temporar de două săptămâni, în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump, care a precizat că decizia vine după consultări cu autoritățile din Pakistan.

Potrivit acestuia, Washingtonul este dispus să suspende atacurile asupra infrastructurii energetice iraniene pentru o perioadă de 14 zile, cu condiția ca Teheranul să permită redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz.

Sunt de acord să suspend bombardamentele și atacurile asupra Iranului pentru două săptămâni. Acesta va fi un armistițiu bilateral”, a declarat Trump, menționând că SUA „și-au atins și chiar depășit toate obiectivele militare”.

La rândul său, Iranul a confirmat acordul printr-un comunicat publicat de ministrul de externe Abbas Araghchi. Oficialul a subliniat că forțele iraniene vor înceta operațiunile defensive dacă atacurile împotriva țării vor fi oprite.

De asemenea, Teheranul a anunțat că va asigura, în coordonare cu armata sa, un tranzit maritim sigur prin Strâmtoarea Ormuz în perioada armistițiului.

Potrivit informațiilor apărute în presă, inclusiv CNN, și Israelul ar urma să se alăture acordului de încetare temporară a focului.

În paralel, Iranul a transmis un set de 10 condiții care ar putea constitui baza negocierilor de pace. Printre acestea se numără ridicarea sancțiunilor, retragerea trupelor americane din regiune, menținerea controlului asupra Strâmtorii Ormuz și plata unor compensații către Teheran.

Primul rând de negocieri directe dintre SUA și Iran este programat pentru data de 10 aprilie, la Islamabad, capitala Pakistanului, țară care a jucat un rol de mediere în obținerea acestui acord. Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a salutat înțelegerea, afirmând că armistițiul ar putea contribui la stabilizarea situației din regiune.

Totodată, oficialii iranieni au avertizat că sunt pregătiți să reacționeze în forță în cazul în care acordul va fi încălcat.