Vântul puternic doboară copaci pe drumurile naționale: circulație îngreunată în mai multe raioane
Condițiile meteo nefavorabile din Republica Moldova, marcate de cod portocaliu de intensificări ale vântului, au provocat căderi de arbori și crengi pe mai multe drumuri naționale, afectând temporar circulația rutieră.
Potrivit informațiilor operative, mai multe tronsoane de drum au fost parțial blocate sau au devenit dificil de parcurs din cauza obstacolelor apărute pe carosabil. Cele mai afectate sectoare sunt:
- drumul R42, în raionul Ungheni;
- R20, în apropierea sensului giratoriu spre localitatea Parcani;
- R34, în proximitatea localității Leova;
- R21, în sectorul Călărași;
- G62, în raionul Ungheni, în perimetrul localităților Sculeni, Cerepcani și Blindești;
- G58, între localitățile Năvîrveț și Călinești, în sectorul Fălești;
- precum și alte segmente de drum din țară.
Autoritățile atenționează că rafalele puternice de vânt pot continua să provoace astfel de incidente, iar șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență sporită, să reducă viteza și să evite deplasările neesențiale în zonele afectate.
Echipele de drumari intervin pentru înlăturarea obstacolelor și restabilirea condițiilor normale de circulație. În funcție de evoluția vremii, pot apărea noi dificultăți în trafic.
În cazul unor situații dificile sau dacă este necesară intervenția urgentă a serviciilor specializate, cetățenii pot apela Serviciul Operativ al Administrației de Stat a Drumurilor la numerele de telefon (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, disponibile inclusiv prin aplicațiile Viber și WhatsApp.