Răsturnare de situație în cazul Ludmilei Vartic: Statul refuză să achite expertul internațional, deși anterior Poliția îndemna cetățenii să nu doneze bani

Adrian Sirbu

Avocata familiei victimei, Violeta Gașițoi, acuză autoritățile de inconsecvență și dezinformare în dosarul morții Ludmilei Vartic, fosta educatoare din Hîncești. Printr-o ordonanță emisă astăzi, 29 aprilie 2026, organul de urmărire penală a respins oficial solicitarea de a acoperi cheltuielile pentru expertul internațional din România, în ciuda promisiunilor publice făcute anterior de instituțiile statului.

Conform avocatei, decizia de astăzi contrazice direct declarațiile anterioare ale Poliției. În perioada inițială a anchetei, reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat public cetățenii să nu se implice în colectări de fonduri, dând asigurări că statul va suporta integral toate costurile, inclusiv cele pentru experții străini.

Astăzi avem realitatea: prin ordonanța emisă la 29 aprilie 2026, solicitarea de achitare a expertului a fost respinsă”, a declarat Violeta Gașițoi, subliniind că exhumarea și expertiza sunt programate pentru perioada imediat următoare.

În lipsa sprijinului financiar de la bugetul de stat, familia se bazează acum exclusiv pe donațiile private. Costurile doar pentru expertul din România sunt estimate la aproximativ 3.000 de euro, la care se adaugă cheltuielile de logistică. Ulterior, familia urmează să contracteze și alți specialiști pentru expertize psihologice și psihiatrice post-mortem.

Ludmila Vartic, mamă a doi copii, a decedat pe 3 martie 2026, după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Cazul este investigat sub aspectul violenței în familie soldate cu determinare la suicid. Principalul bănuit este soțul acesteia, Dumitru Vartic, fost vicepreședinte al raionului Hîncești.

Acesta a respins constant acuzațiile, însă, pe fondul presiunii publice, a demisionat din funcția administrativă și a fost exclus din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Deși expertiza inițială a IGP a indicat drept cauză a decesului traumatismele provocate de cădere, familia insistă pe o investigație independentă pentru a elucida circumstanțele exacte ale tragediei.