Sergiu Sîrbu, trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită de 2,8 milioane de lei. Fratele său, Vitalie, acuzat de complicitate
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis pe banca acuzaților cauza penală în care fostul deputat Sergiu Sîrbu este învinuit de îmbogățire ilicită. Fratele acestuia, Vitalie Sîrbu, este acuzat de complicitate la comiterea infracțiunii.
Potrivit procurorilor, Sergiu Sîrbu, care a deținut mandatul de deputat în mai multe legislaturi (pe listele PCRM și ulterior PDM), ar fi înregistrat, împreună cu membrii familiei, o diferență substanțială de circa 2,8 milioane de lei între veniturile legale obținute și averea dobândită, inclusiv cheltuielile efectuate în perioada februarie 2014 – decembrie 2021.
Diferența a fost constatată inițial de Autoritatea Națională de Integritate, ceea ce a dus la deschiderea cauzei penale în ianuarie 2022. Procurorii au documentat cheltuieli semnificative pentru servicii medicale, educaționale, turistice, asigurări auto, livrări de produse alimentare, servicii comunale și rate la credite bancare, care nu ar fi putut fi acoperite din venituri licite.
Vitalie Sîrbu este acuzat că a contribuit intenționat la realizarea planului infracțional, furnizând informații, mijloace și instrumente, precum și tăinuind urmele și bunurile obținute pe cale criminală. Printre acuzații se numără și implicarea sa în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil în beneficiul fratelui său în 2015.
Cei doi învinuiți nu și-au recunoscut vinovăția. Dosarul a fost trimis pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru îmbogățire ilicită legea prevede pedeapsă cu amendă de la 400.000 la 500.000 de lei sau închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de 10-15 ani. Pe bunurile celor doi au fost aplicate sechestre în valoare de peste 7 milioane de lei.
Vitalie Sîrbu este fotograf profesionist, cunoscut pentru serviciile de fotografiere la nunți, botezuri și evenimente familiale. Sergiu Sîrbu a avut o traiectorie politică activă: a început în PCRM, a migrat la PDM, a făcut parte din grupul Pro Moldova, platforma „Pentru Moldova” și a candidat pe lista Partidului Șor la alegerile din 2021, fără a accede în Parlament.