Premierul Alexandru Munteanu a demis Corpul de control al prim-ministrului: „Funcțiile publice nu sunt un privilegiu”

Adrian Sirbu

Întregul Corp de control al prim-ministrului a fost demis în această dimineață. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, în debutul ședinței Guvernului din 24 iunie 2026. Șeful Executivului a precizat că membrii structurii nu mai beneficiază de încrederea necesară pentru a-și exercita atribuțiile.

Nu mai beneficiază de încrederea necesară pentru exercitarea acestei funcții. Vă anunț că membrii Corpului de control și-au dat demisia din funcție din această dimineață. Funcțiile publice nu sunt un privilegiu, ele presupun responsabilitate, iar atunci când încrederea necesară este pierdută, decizia corectă e să facem schimbări. Și asta vom face”, a declarat Alexandru Munteanu.

Corpul de control este o structură din cadrul Cancelariei de Stat, fără personalitate juridică, formată din consilieri ai prim-ministrului. Aceasta are rolul de a monitoriza, controla și evalua modul în care ministerele și alte autorități implementează deciziile Guvernului și Programul de guvernare.

Cine sunt consilierii vizați și ce venituri aveau

Până în această dimineață, din componența structurii făceau parte Vasile Bolduratu și Angela Rojcov-Ciofu. Aceștia fuseseră numiți în funcție la începutul lunii noiembrie 2025, la scurt timp după învestirea Cabinetului de miniștri condus de Alexandru Munteanu. Totuși, numele celor doi apar în documente publice și din perioada Guvernului condus anterior de Dorin Recean, făcând parte din aceeași structură.

Potrivit declarațiilor de avere pentru anul 2025, ambii consilieri încasau lunar salarii de zeci de mii de lei de la stat, la care se adăugau venituri substanțiale din calitatea de membri în consiliile de administrație ale unor companii strategice:

  •  Vasile Bolduratu: A raportat pentru anul 2025 venituri de 537.391 de lei de la Cancelaria de Stat (peste 44.000 de lei lunar). Pe lângă salariu, acesta a mai obținut 490.000 de lei din activitatea de membru în consiliile de administrare ale mai multor întreprinderi de stat și societăți pe acțiuni, inclusiv Loteria Națională a Moldovei.
  •  Angela Rojcov-Ciofu: A încasat în 2025 suma de 523.068 de lei de la Cancelaria de Stat (peste 43.000 de lei lunar). De asemenea, ea a obținut peste 300.000 de lei ca reprezentant al statului în companii precum Moldexpo, Poșta Moldovei și Aeroportul Internațional Chișinău.

Corpul de control al prim-ministrului a fost instituit în octombrie 2017, în perioada Guvernului condus de Pavel Filip, având scopul de a eficientiza activitatea Executivului și de a monitoriza implementarea politicilor publice.