Conexiune directă cu Perla Mării Negre: FLYONE a inaugurat cursa Chișinău–Batumi, operată de trei ori pe săptămână

Adrian Sirbu

Moldovenii care vor să ajungă pe litoralul georgian au acum o conexiune directă din Chișinău. FLYONE a lansat oficial ruta Chișinău–Batumi, operată de trei ori pe săptămână, iar interesul pentru primele bilete arată că destinația era una așteptată de călători, transmite NewsAlert.md. 

Compania aeriană FLYONE a lansat oficial noua rută directă Chișinău–Batumi, oferind pasagerilor din Republica Moldova o conexiune rapidă către una dintre cele mai apreciate destinații de vacanță din regiune.

Potrivit companiei, interesul pentru noua cursă a fost vizibil încă din momentul în care biletele au fost puse în vânzare. Numărul mare de pasageri care au ales să călătorească chiar de la primul zbor confirmă, potrivit FLYONE, că Batumi era o destinație mult așteptată.

Directorul general FLYONE, Mircea Maleca, a declarat că noua rută vine să ofere pasagerilor mai multe opțiuni de călătorie directă și confortabilă.

„Suntem foarte bucuroși să inaugurăm ruta Chișinău – Batumi și să le oferim pasagerilor noștri mai multe posibilități de a călători direct și confortabil. Faptul că primul zbor s-a bucurat de un interes atât de mare ne demonstrează că această destinație era așteptată de mult timp. Misiunea noastră este să conectăm oamenii cu locurile în care își doresc să ajungă, iar fiecare rută nouă înseamnă mai multă accesibilitate și mai multe oportunități pentru călători”, a declarat Mircea Maleca.

Zborurile pe ruta Chișinău–Batumi sunt operate de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, joi și duminică. Compania precizează că frecvența curselor le oferă pasagerilor mai multă flexibilitate atât pentru planificarea vacanțelor, cât și pentru călătoriile de afaceri.

Batumi este una dintre cele mai populare destinații turistice din regiune, cunoscută pentru plajele sale, atmosfera vibrantă, gastronomia georgiană și combinația dintre arhitectura modernă și centrul istoric. Noua conexiune directă le permite pasagerilor să ajungă mai rapid și mai comod într-un oraș preferat atât pentru vacanțe de vară, cât și pentru city break-uri.

Prin extinderea rețelei de rute, FLYONE susține că își consolidează poziția pe piața aviației din Republica Moldova și continuă să investească în conexiuni care răspund cererii pasagerilor.

Biletele pentru zborurile Chișinău–Batumi sunt disponibile pe site-ul oficial al companiei și în aplicația mobilă FLYONE.

În acest an, FLYONE marchează 10 ani de activitate, perioadă în care a devenit cea mai mare companie aeriană din Republica Moldova, operând cea mai mare flotă de aeronave Airbus A320 și A321.

În 2022, compania a devenit membră a Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene, IATA. În 2023, FLYONE a reînnoit certificarea IOSA, considerată cel mai înalt standard de siguranță în managementul operațional, a atins pragul de două milioane de pasageri transportați, a lansat 14 rute noi și și-a extins flota cu încă trei aeronave.

În 2024, compania a lansat noi destinații, pe fondul cererii tot mai mari pentru conexiuni directe, și a înregistrat un record de 2,4 milioane de pasageri.

În 2025, FLYONE a transportat peste trei milioane de pasageri și a operat peste 18.000 de zboruri, consolidându-și poziția de lider regional. Totodată, compania a continuat extinderea flotei și a fost inclusă în clasamentul „SEE TOP 100 – cele mai dinamice companii” din Europa de Sud-Est.

În prezent, FLYONE leagă Chișinăul de mai multe destinații populare, printre care Batumi, Baku, Malaga, Geneva, Tașkent, Palma de Mallorca, Bremen, Copenhaga, Alicante, Praga, Dubai, Bologna, Milano, Berlin, Tbilisi, München, Larnaca, Frankfurt, Tel Aviv, Luton, Stansted, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Düsseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Tirana, Tunisia, Antalya, Bodrum, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat și Hurghada.

(P)