Scandal la Parlament: Deputatul Vasile Costiuc, amenințat cu răfuială fizică. Formațiunea „Democrația Acasă” cere intervenția procurorilor și demiterea lui Lilian Carp
Un incident de o gravitate deosebită a avut loc în parcarea Parlamentului Republicii Moldova. Potrivit reprezentanților Partidului „Democrația Acasă”, liderul formațiunii, deputatul Vasile Costiuc, ar fi fost ținta unor amenințări cu răfuială fizică, care au vizat inclusiv membrii familiei sale, din partea deputatului PAS Lilian Carp.
Detalii despre acest caz au fost prezentate într-o conferință de presă susținută de deputații formațiunii “Democrația Acasă”. Potrivit deputatului Alexandru Verșinin, incidentul s-a produs în seara zilei de 10 septembrie 2026, în jurul orei 19:00, imediat după încheierea ședinței plenare a Legislativului. La fața locului se aflau mai mulți martori, inclusiv vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea, alți deputați și persoane prezente în zonă.
„Amenințarea cu exercitarea violenței împotriva unui deputat și, cu atât mai mult, extinderea unor asemenea amenințări asupra membrilor familiei acestuia reprezintă o chestiune care trebuie examinată de organele competente prin prisma legislației penale, iar nu relativizată drept «dispută politică»”, a declarat deputatul Alexandru Verșinin în cadrul conferinței de presă.
În urma incidentului, formațiunea „Democrația Acasă” a înaintat o serie de cereri oficiale către instituțiile statului, solicitând o reacție promptă:
- Sesizarea Procuraturii Generale: Formațiunea cere examinarea urgentă a circumstanțelor prin prisma articolului 155 din Codul penal (amenințarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale) sau a altor prevederi legale.
- Conservarea probelor video: Se solicită ridicarea și păstrarea imediată a înregistrărilor de pe camerele de supraveghere din parcarea Parlamentului și din zonele adiacente, pentru a preveni ștergerea sau suprascrierea acestora.
- Audierea martorilor: Oamenii legii sunt solicitați să-i audieze pe toți cei prezenți la incident, inclusiv pe deputatul Vasile Costiuc.
Totodată, având în vedere că Lilian Carp deține funcția de președinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, reprezentanții partidului cer majorității parlamentare PAS să inițieze procedura de revocare a acestuia din fruntea comisiei pe durata investigațiilor.
„Este profund problematic ca o persoană vizată de acuzații privind amenințări cu violența asupra unui coleg deputat și a familiei acestuia să continue, fără nicio reacție instituțională, să conducă exact comisia responsabilă de securitate națională, apărare și ordine publică”, a punctat Alexandru Verșinin.
Formațiunea a anunțat că va informa oficial despre acest incident și partenerii internaționali ai Republicii Moldova, inclusiv Delegația Uniunii Europene, ambasadele statelor membre ale UE și Ambasada SUA.