Răsturnare de situație la PAS: Alexandru Vornicu își retrage candidatura pentru Primăria Chișinău din motive personale. Cine i-ar putea lua locul

Adrian Sirbu •

Alexandru Vornicu, actualul primar al comunei Stăuceni, a anunțat că își retrage candidatura din cursa pentru Primăria Municipiului Chișinău, la doar patru luni după ce fusese desemnat oficial de organizația teritorială PAS Chișinău. Edilul invocă motive de ordin personal și de familie, respingând totodată zvonurile privind eventuale neînțelegeri în interiorul partidului.

Decizia vine în contextul în care desemnarea sa fusese făcută cu mai bine de un an înaintea alegerilor locale, iar în ultimele zile au apărut tot mai multe speculații privind o posibilă înlocuire a sa.

„Am ales familia”: Motivele invocate de Alexandru Vornicu

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Alexandru Vornicu a explicat că decizia a fost una dificilă, dar necesară, având în vedere responsabilitatea uriașă a funcției pentru care candida.

„Îi mulțumesc domnului Președinte Grosu și echipei PAS pentru încrederea acordată […]. Din păcate, din rațiuni personale, care țin de familia mea, am decis să-mi retrag candidatura. Știu că responsabilitatea pe care mi-o asumasem este foarte mare și nu aș fi putut să mă dedic așa cum trebuie. Din respect pentru echipă, din respect pentru chișinăuieni, consider că este mai corect să mă retrag”, a declarat Vornicu.

Totodată, primarul de Stăuceni a dezmințit informațiile privind posibile fricțiuni în echipa guvernamentală sau de partid:

„Am văzut unele falsuri, precum că ar fi existat anumite dezacorduri în echipă. Nu este adevărat. Este o decizie personală, pe care am luat-o cu greu, dar a trebuit să aleg prioritățile și am ales familia. Voi sprijini candidatul PAS cu toată energia.”

Retragerea lui Vornicu vine pe fundalul unor speculații apărute recent în spațiul public, potrivit cărora PAS lua deja în calcul desemnarea actualei ministre a Finanțelor, Victoria Belous.

Președintele formațiunii și al Parlamentului, Igor Grosu, a confirmat la emisiunea TV8 că partidul va anunța un nou pretendent „foarte curând”. Grosu nu a exclus posibilitatea ca noul candidat să fie selectat dintre actuali membri ai Guvernului, menționându-i pe Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea sau Victoria Belous.

„Deja avem din ce alege”, a punctat liderul PAS.