Un angajat INSP, reținut de SPIA și procurori pentru corupere pasivă și trafic de influență. Acesta promitea permise de conducere și scăparea de puncte de penalizare
Un polițist din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) a fost reținut de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău. Acțiunea a avut loc în urma unor percheziții desfășurate într-o cauză penală ce vizează fapte de corupere pasivă și trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, angajatul INSP ar fi pretins și primit în mod repetat mijloace bănești necuvenite de la mai mulți cetățeni. În schimbul banilor, bănuitul le promitea conducătorilor auto că le va facilita obținerea permiselor de conducere, îi va ajuta să evite aplicarea punctelor de penalizare adunate pentru abaterile rutiere și îi va scăpa de răspunderea contravențională.
Procurorii au contestat decizia instanței
Procurorii au înaintat demers privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv în privința învinuitului. Totuși, instanța de judecată a respins solicitarea procurorilor, dispunând plasarea polițistului în arest la domiciliu.
Nemulțumiți de hotărârea judecătorilor, procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău au contestat decizia cu recurs la data de 26 octombrie 2026.
În prezent, oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a identifica toate persoanele implicate în această schemă ilegală.