Suspectat că ar fi spionat pentru serviciile secrete rusești: Un bărbat, reținut și plasat în arest preventiv în Republica Moldova
O persoană suspectată că ar fi colaborat cu serviciile speciale ale Federației Ruse și cu structurile de securitate neconstituționale din regiunea transnistreană, pentru a culege informații despre activitatea instituțiilor statului, a fost reținută și plasată în arest preventiv. Cazul este investigat de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit materialelor cauzei, persoana vizată ar fi stabilit și menținut legături cu reprezentanți ai serviciilor speciale rusești, inclusiv prin intermediul unor persoane din cadrul structurilor de securitate neconstituționale din regiunea transnistreană.
În cadrul acestei colaborări, suspectul ar fi fost recrutat pentru a colecta informații despre activitatea autorităților constituționale ale Republicii Moldova, în special a instituțiilor responsabile de securitatea națională.
Mai exact, persoana ar fi primit sarcini de la reprezentanții serviciului special străin și ar fi acționat în coordonare cu aceștia, urmărind să obțină informații despre datele deținute de instituțiile statului privind activitățile serviciilor speciale străine pe teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, ar fi urmărit să afle în ce măsură autoritățile moldovenești cunosc operațiunile desfășurate de aceste servicii și ce măsuri întreprind instituțiile naționale pentru a le contracara.
În cadrul dosarului penal, persoanei i-a fost imputată infracțiunea de culegere neautorizată de informații, prevăzută la art. 338³ alin. (1) din Codul penal. În baza bănuielilor formulate, aceasta a fost reținută, iar ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, instanța a dispus plasarea sa în arest preventiv.
Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor altor persoane implicate în activitățile investigate.