EINSTEIN A AVUT DREPTATE! Tot ce trebuie să știi despre undele gravitaționale
Echipa internațională de astrofizici au anunțat că valurile detectate sunt rezultatul a unei coliziuni enorme dintre două găuri negre, având dimensiunile de 29 și respectiv, 36 de ori mai mare decât Soarele, aflate la o distanță de aproximativ 1,3 miliarde de ani lumină de Pământ. În momentul fuziunii găurile negre aveau o viteză de 150 de milioane metri pe secundă (jumătate din viteza luminii).
David Reitze, fizician și director executiv la LIGO, compară descoperirea cu momentul în care Galileo a folosit telescopul pentru prima dată: “Ce este interesant este ceea ce urmează”. Reitze prezice că oamenii de știință vor fi capabili în viitorul apropiat să detecteze lucruri considerate până acum imposibile.
Ipoteza existenței undelor gravitaționale a apărut în lucrarea “Gravitationswellen” (Unde gravitaționale), publicată de Einstein în 1918, anexată teoriei geometrice a gravitației – Teoria Relativitațtii Generale.
Undele gravitaționale sunt fluctuații în curbura spațiu-timp care se propagă ca niște unde. Dacă ne plimbăm cu barca pe un lac liniștit, observăm cum la suprafața apei se formează unde, mici valuri, care ne însoțesc pe direcția de deplasare. Conform lui Albert Einstein, același lucru se întâmplă atunci când obiectele grele se deplasează prin spațiu-timp. În Teoria Generală a Relativității, Einstein explică faptul că spațiul nu este un vid, așa cum se credea, ci mai degrabă un material sau o țesătură cu patru dimensiuni ce poate fi trasă sau împinsă de obiectele cosmice care se deplasează prin ea. Aceste distorsiuni generate în spațiu-timp sunt adevărata cauză a atracției gravitaționale.
Ce s-a observat?
Găurile negre aflate la o distanță uluitoare de miliarde de ani lumină, au fuzionat într-un întreg. Cele două obiecte cosmice au orbitat, unul în jurul celuilalt, milioane ori poate chiar miliarde de ani, pentru a fuziona în doar 20 de milisecunde. În acel moment, a fost generată o putere instantanee de circa 50 de ori mai mare decât puterea luminoasă a tuturor stelelor din univers! Energia a fost aruncată în spațiu sub forma undelor gravitaționale, iar spațiul a fost deformat. Această deformare a fost descoperită de utilajul LIGO, în valoare de un miliard de euro ( suma echivalentă a furtului bancar din băncile moldovenești , vă imaginați ce se poate de facut cu un miliard?).
Semnalul a fost detectat pe două interferometre diferite, situate la mii de kilometri distanță, ceea ce ne dovedește că nu este vorba de o eroare experimentală.
Ce ne poate aduce descoperirea?
Fizicianul Kip Thorne, expert științific din spatele filmului Interstellar, a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă dacă, de acum, putem construi nave cosmice ce se deplasează cu viteza luminii, sau care merg înapoi în timp. ”Nu așa de repde!”, a spus Kip. Însă acesta a adăugat: ”Să ne amintim de descoperirea electronului de către Thompson. Descoperirea sa a fost clasificată drept inutilă, ca peste decenii electronul să pună în funcțiune motoare, energia electrică, respectiv orașele, iar mai tîrziu internetul”. Expertul consideră că ne putem aștepta la minuni de la undele gravitaționale.
„Descoperirea undelor gravitaţionale este, fără, îndoială un motiv pentru cercetători de a câştiga Premiul Nobel”, a declarat fizicianul Bruce Allen. Acesta consideră că muzica invizibilă a cosmosului (așa se mai numesc de astăzi undele gravitaționale) vor fi folosite în viitorul apropiat pentru a dezvălui geneza Universului.