Anorexia, simptome și metode de vindecare
Cauzele exacte ale acestei tulburări ramân a fi un paradox chiar și pentru specialiștii din domeniu. Ei intuiesc că rădăcinile anorexiei stau în psihicul unei persoane, în modul de a se vedea în oglindă și în percepția socială. Cercetătorii au stabilit că persoanele care luptă cu această boală au nivelul de serotonină mai ridicat decît la oamenii normali. Ei spun că această substanță secretată de creier poate să apară înaintea bolii în sine sau poate fi generată de procesul de înfometare, moment ce n-a fost încă demonstrat.
Anorexicii sunt ,,infectați” de ideea kilogramelor în plus
Cele mai expuse la boală sunt tinerele cu vîrsta cuprinsă între 25-30 de ani. Inițial, acestea tind să scape de cîteva kg, apelînd la niște diete simple, după care urmează înfometarea intenționată. Deși sunt piele și os, tinerele se simt supraponderale.
De obicei, persoanele predispuse la anorexie sunt persoane care nu sunt sigure pe ele şi pun mare accent pe aspectul fizic. Au impresia că nu au altceva de oferit şi atunci se bazează doar pe fizic. De asemenea, modelele promovate la televizor, care sunt extrem de slabe, le dau tinerelor impresia că aşa este normal“, a spus psihologul Ana Maria Ruşizan.
Se înfometează pînă la extenuare
În primul rând, pacientele au o greutate cu cel puţin 20% mai mică decât normal. Sunt palide, le cade părul, au senzaţii de ameţeală şi de frig aproape în permenenţă. În majoritatea cazurilor, menstruaţia se opreşte şi apar probleme mari de tranzit intestinal cum ar fi constipaţia. La aceste paciente senzaţia de vomă devine permanentă. Este o boală extrem de greu de tratat şi este nevoie ca tratamentul medical să fie completat de cel psihologic. Boala nu trebuie ignorată, deoarece este foarte periculoasă. Unele fete rămân pe viaţă cu boli cronice, mai ales cu probleme de constipaţie şi durează ani până să revină la o greutate normală. În plus, dacă este ignorată boala poate duce la deces, deoarece inima cedează. Am văzut cazuri în care fete care trebuiau să aibă 70 de kilograme, ajunseseră la 30 de kilograme. Este clar că nici măcar nu se mai puteau ţine de picioare“, spune Marius Bologea, medic internist.
,,Îmi amintesc cu groază de clipele prin care am trecut când medicii au constat at că am anorexie. La început n-am luat-o în serios. Mai târziu, când am început să nu ies cu zilele din camera mea, când am renunțat cu totul la mîncare, m-am speriat. Nu mai aveam prieteni, interese. Am rămas doar eu și imaginea sumbră a unui schelet din oglindă. Abia de reușeam să ajung la baie. Amețeam îndată și cădeam. Acum conștientizez că cel mai mult au suferit părinții. Pentru ei am urmat întocmai indicațiile medicului și mi-am revenit”, spune Ana, 25 ani
Recuperarea este anevoioasă
Aveam senzația că trăiesc în spital și părinți mi-s medicii. Pentru că organismul nu mai primea hrana, nici în cantități mici, au început să-mi administreze perfuzii, pentru că fiecare încercare de a mînca natural, se solda cu vomă. După o perioadă îndelungată, am început să urmez o dietă prescrisă de specialiști, care presupunea niște porții mici, luate la ore fixe. În același timp, am avut parte de consiliere psihologică. La ora actuală conștientizez că dietele, găsite undeva pe internet, sunt dușmanii mei. De un an mă alimentez sănătos și fac sport. Sunt norocoasă, am primit șansa la a doua viață, afirmă Ana.
