„Sincer, toți veți muri”. Soldații ruși care au luptat deja în Ucraina îi avertizează pe noii recruți să se întoarcă în Rusia
Campania de mobilizare a Rusiei a început deja de o săptămână. Unii recruți noi au fost deja trimiși pe front fără niciun fel de pregătire, iar alții dorm pe pământ în barăci care arată mai mult ca niște celule dintr-o închisoare. Mulți au fost forțați să cumpere medicamente și uniforme pe cont propriu, în timp ce unii recruți au primit arme ruginite, transmite Digi24.
„Sincer, toți vor muri acolo. Vor fi mutilați și uciși. Aceasta nu este o armată instruită! Eu, de exemplu, am servit [ca soldat contractual] pentru o lungă perioadă de timp, apoi am ales să merg eu însumi [pe frontul din Ucraina] – și m-am trezit încă nepregătit. În prima zi, mi-am dat seama că am făcut cea mai mare greșeală din viața mea”, povestește Kirill, un soldat ucrainean.
„Când am decis să plec în Ucraina, eram un patriot convins. Am crezut că acolo sunt formațiuni naziste, cum ar fi Azov. Am văzut o grămadă de filme [rusești], în plus, toate canalele Telegram și TV au fost gândite pentru a ne manipula. Dar încă de când eram duși peste graniță în Ural, mi-am dat seama că noi suntem ocupanții, noi eram fasciștii. Stăteam în spatele camionului și vedeam toate locurile pe lângă care treceam, la ceea ce lăsam în urmă. Toate acele sate distruse din Harkov. Mi-am dat seama că de fapt distrugem o țară și oamenii ei.
Lumea era cu susul în jos, mă simțeam gol sufletește. Îți dai seama că toată viața ta de până acum a fost ficțiune. Un balon de săpun. Am călătorit la Izium [în regiunea Harkov]. Am petrecut trei zile în prima linie – și am primit un alt semnal de alarmă când artileria noastră a tras în noi.
Apoi au început acele comenzi stupide… Îmi dau seama când sunt trimis la sacrificare. I-am spus tipului cu epoleți.
La care el a răspuns: „Toți sunteți doar carne de tun”.
Te trezești ca fiind cineva și până seara devii altcineva. Treci prin metamorfoze atât de intense încât te sperie. Te sperie cât de orb erai înainte. Și cât de surd”, a povestit Kirill, pentru site-ul rus de investigații Meduza.
„Este o perioadă înfricoșătoare: 1922–1939 (începuturile Uniunii Sovietice – n.r.) acum începe totul iar, 100 de ani mai târziu. Vreau să le spun [noilor recruți] că ar trebui să se întoarcă cu toții la Moscova. Oricât de mulți ar fi”, este mesajul lui Kirill.