Un milion de copii din Africa suferă de subnutriție
Potrivit estimărilor ONU în acest an peste 14 de milioane de oameni din zona de sud a Africii sunt amenințați de foamete, din cauza recoltelor slabe din anul trecut și a secetei severe. În fiecare oră, 300 de copii mor din cauza malnutriţiei, iar un sfert dintre copiii de pe Pământ nu au acces la destulă hrană pentru a se dezvolta normal, susţine un nou raport.
Jumătate dintre copiii subnutriți ai lumii sunt din Pakistan, Bangladesh, India, Peru şi Nigeria, unde creşterea preţurilor pentru alimente îi obligă pe părinţi să reducă raţia de mâncare a copiilor lor afectaţi deja de foamete. Din punct de vedere economic, malnutriţia afectează dezvoltarea ţărilor aflate în tranziţie. Banca Mondială estimează că malnutriţia reduce PIB-ul ţărilor în curs de dezvoltare cu două-trei procente, din moment ce aceşti copii întâmpină probleme care îi fac să aibă un IQ cu 15 puncte mai mic comparativ cu restul copiilor. Din păcate, cei mai afectați sunt oamenii săraci, cu un venit mic ce nu le permite să își asigure doza zilnică de hrană. În Republica Moldova peste 1.200 de copii cu vârsta de până la patru ani
suferă de malnutriție. Cei mai mulţi dintre ei nu sunt dezvoltați fizic.