Acesta este jocul care îi poate ajuta pe copiii bolnavi de autism să socializeze
Ian Thayer, în vârstă de 12 ani, este un exemplu în acest sens. Când i-a cerut voie mamei sale, Stephanie Barnhill, să meargă afară, la vânătoare de pokemoni, aceasta a fost rămas uimită dar și încântată. Ian are sindromul Asperger, fapt care îl face să fie reticent în ceea ce privește relațiile sociale și îl împiedică să găsească motivația de a ieși din casa pe care o consideră o oază de siguranță. La început, el a respins jocul care în prezent face furori în lumea întreagă, după cum a declarat mama sa. Cu timpul, însă, după ce a început să prindă pokemoni, și-a extins teritoriul explorat și chiar a interacționat cu alți copii. ”E dornic să iasă și să meargă la Pokestop-uri, să prindă pokeball-uri și creaturi, deși înainte nu voia afară”, declară Barnhill. ”Nu e genul de puști căruia îi place să meargă la joacă. Dar acest joc l-a făcut să își dorească să intre în contact cu oamenii și să înceapă conversații despre personajele pe care le-au prins”, mai spune femeia.
Jocul Pokemon-Go s-a remarcat prin faptul că introduce utilizatorii într-o realitate virtuală în care aceștia sunt recompensați pentru că se duc la Pokestop-urile aflate în zone populare din comunitățile lor și îi face să interacționeze între ei în timp ce se joacă.
Și Lenore Koppelman, mama lui Ralphie, în vârstă de 6 ani, diagnosticat cu autism și hyperlexie, asociate cu dificultăți de limbaj, și-a dat seama că jocul este util pentru comunicarea dintre fiul său și cei de vârsta lui. ”Vor să joace Pokemon Go, la fel și el, așa că au ceva în comun. Copiii sunt atât de fixați să prindă pokemoni încât sunt mai concentrați la a-i găsi decât la comportamentul lui, așa cum se întâmpla înainte”, declară Koppelman. ”Ca urmare, el este în sfârșit în mijlocul grupurilor de copii pe care nu îi cunoaște și este binevenit să se joace cu ei”. ”Pare mai fericit. Râde mai mult. E mai încrezător”, completează femeia care spune că atât ea cât și tatăl lui Ralphie sunt mândri de acesta și de progresele pe care le-a făcut în doar o săptămână, mai arată sursa citată.
Deși nu au fost realizate încă studii cu privire la efectele jocului „Pokemon Go”, medicul James McPartland, director la Developmental Disabilities Clinic in the Child Study Center, din cadrul Yale, spune că aplicația îi atrage pe copiii cu autism și tulburare Asperger datorită consistenței și a structurii sale. ”Presupune un set finit de personaje, care este consistent și stabil. Copiilor cu autism le plac lucrurile care sunt așa și care se bazează pe fapte concrete, ce au la bază o listă”, explică specialistul.
Pe de altă parte, deși Pokemon Go se dovedește a avea efecte pozitive asupra celor doi copii, doctor Fred Volkmar, a profesor la Child Study Center din cadrul Yale, avertizează că jocul poate avea și urmări negative pentru micuții cu tulburări de spectru autist. „Problema cu Pokemon este că cei mici îl pot juca atât timp cât nu interferează cu învățarea lucrurilor despre lumea înconjurătoare”, spune Volkmar. ”Dacă îl faci să fie util, e bine. Poate fi, însă, defavorabil dacă devine singurul lucru de care ei sunt interesați. Dacă îi face să devină și mai izolați, nu e în regulă”, atrage atenția specialistul.
Însă, McPartland, care a lucrat cu Volkmar, susține că, atunci când cei mici sunt atent monitorizați, astfel de efecte pot fi evitate. ”Părinții trebuie să spună cât de mult este adecvat, când este adecvat și cu cine este adecvat. Ca orice altceva, dacă aceste lucruri nu sunt supravegheate pot apărea probleme”, spune acesta.
