De Ultimă Oră

Guvernul condus de Alexandru Munteanu, votat de Parlament. Noul Executiv va depune jurământul sâmbătă la Președinție

Guvernul condus de Alexandru Munteanu a primit, vineri, votul de încredere al Parlamentului Republicii Moldova. Executivul a fost susținut de 55 de depu…

Actualizat acum 15 ore

sursa foto:goolge.com

Șalaru refuză invitația la ceremonia de investire a lui Igor Dodon în funcția de președinte

Vasile Cojocari

„Am primit invitaţia de a participa la învestirea noului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Cu multă plăcere anunţ că nu voi merge la această festivitate. Igor Dodon nu este preşedintele meu, iar în perioada cât voi fi ministru al apărării voi colabora doar insistuţional cu el. Respect insituţia Preşedintelui și respect legile care reglementează relaţiile dintre preşedintele Republicii Moldova şi ministrul Apărării. Dar Igor Dodon a câştigat această funcţie prin minciună şi manipulare și, prin urmare, el nu este preşedintele meu, este doar reprezentantul intereselor Federaţiei Ruse”, a scris Anatol Şalaru pe Facebook. 
Astfel, Anatol Șalaru nu va participa la ceremonia prin care se mai face un pas de violare a independenței Republicii Moldova.