O femeie și un copil loviți pe o trecere de pietoni la Telecentru. Persoanele au ajuns la reanimare
Potrivit putătorului de cuvânt al poliţiei capitalei, Natalia Stati, şoferul de 58 de ani de la volanul unui automobil de marcă Toyota a tamponat o femeie de 51 de ani şi o fetiţă de 9 ani.
Femeia, în stare gravă, a fost transportată la Spitalul de Urgenţă fiind internată în secţia de reanimare. Copilul, de asemenea, a fost transportat la spitalul pentru copii „Valentin Ignatenco”.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz, iar după rezultatele expertizei medico-legale urmează să se stabilească ce pedepsă îi va fi aplicată șoferului de 58 de ani.