(REPORTAJ) Ziua Internațională a Limbii Materne: Lansarea cărții „La un pas de sine”, de Sergiu Botezatu, ilustrații Vasile Botnaru
„Serbarea Zilei Internaționale a Limbii Materne este organizată în Republica Moldova din 2014 de către femeile de origine ucraineană. Serbarea aceasta este unică pentru noi, deoarece ne-am propus ca scop facilitarea dialogului cultural și promovarea avantajelor patrimoniului multilingvistic al R.Moldova”, a spus Veronica Arpintin, activista CFUM.
„Pentru mine susținerea proiectelor culturale în vederea dezvoltării societății este o prioritate. Sunt ferm convinsă că prin astfel de intervenții putem facilita dezvoltarea Moldovei”, a zis Rodica Tataru, director AQA Events.
Cu prilejul acestei sărbători, organizatorii au prezentat o colecție de port popular al mai multor etnii prezente în Moldova.
În evenimentul de astăzi, s-a accentuat frumosul infinit al limbilor materne. Astfel, reprezentanții corpului diplomatic au ținut un discurs și au recitat poezii în limbile lor materne.
„Limba cea mai grea și limba pe care trebuie să o învățăm zilnic este limba maternă, fiincă avem multe scuze dacă facem vreo eroare în limba engleză, avem suficiente explicații dacă nu facem bine vreun acord în limba franceză sau dacă încurcăm vreun gen al unui substantiv în limba germană, dar dacă facem erori în limba părinților noștri, atunci scuzele vor fi mai puțin credibile” a menționat Marius Lazurca, Ambasadorul României în Republica Moldova.
„Mă aflu la această festivitate din mai multe motive. În primul rând, am deosebita plăcere să mă aflu alături de aceste domnișoare, nu doar alături de niște ținute distinse, dar deasemenea foarte frumoase. În al doilea rând, pentru că îmi iubesc limba maternă, limba turcă, iar în al treilea rând pentru că iubesc poeziile, poemele”, a comunicat Mehmet Selim Kartal, Ambasadorul Turciei în Republica Moldova.
„La sfârșitul anilor ’80 noi am redescoperit limbile noastre materne, și în R. Moldova și în Ucraina. Eu sunt convins că acest proces de redescoperire a limbilor materne ne-a îmbogățit pe noi toți și că noi avem ceva de spus lumii moderne, lumii contemporane în limbile proprii”, a menționat Ghenadie Altuhov, Consilier-ministru al Ambasadei Ucrainei în Moldova.
Festivitatea a culminat cu lansarea cărții „La un pas de sine” de Sergiu Botezatu, și ilustrații de Vasile Botnaru, care cuprinde 99 de poezii și mai mult de 100 de ilustrații.
„Vreau să spun că dragostea inundă fiecare pagină a acestei cărți, este o dragoste față de iubită, față de copii, față de părinți, prieteni, colegi, față de neamul nostru, de acest pământ. Răsfoind această carte vă îndemn să deschideți porțile inimilor voastre și să permiteți luminii ei să intre și să vă încălzească sufletele”, a afirmat Sergiu Botezatu, autorul versurilor.
„La fel cum fiecare cuvânt, ansamblat în zidul unui poem, își păstrează autonomia semantică și reverberează în imaginația celui care îl rostește, picturile (mele) în vin sunt mai curând un labirint decât un decor”, a spus Vasile Botnaru, autor ilustrații.
De asemenea, la acest eveniment a cântat și corul ucrainean Rodâna, care au reușit să distingă atmosfera.
Cărțile și picturile au fost disponibile pentru cumpărare în susținerea activității Asociației Naționale Învingem Fibroza Chistică în Moldova.
Totodată, acest eveniment a fost organizat pentru a promova valorile multilingvismului și toleranței în rândul unor pături cât mai largi a populației, ca o latură indispensabilă procesului de consolidare a societății Republicii Moldova moderne.
CFUM este o organizație etno-culturală care activează din 1993 și reunește femei de etnie ucraineană. Obiectivele principale ale CFUM sunt integrarea femeilor în viața politică, economică, socială și culturală, precum și promovarea culturii ucrainene pentru dezvoltarea armonioasă a societății multietnice din Moldova, precum și integrarea minorităților etnice în societate întru valorificarea potențialului acestora pentru dezvoltarea continuă a R.Moldova.