Stoianoglo, declarații după decizia CEDO: “Statul trebuie să-și repare gafa”
Alexandr Stoianoglo, fost procuror general, a venit cu prima reacție după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a decis că Republica Moldova va trebui să-i achite suma de 3 600 de euro drept prejudiciu moral. Potrivit lui, conducerea Republicii Moldova trebuie să găsească o soluție, pentru a implementa hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO).
Într-o conferință de presă, Victor Munteanu, avocatul lui Alexandr Stoianoglo a menționat că așteaptă că autoritățile „să-și repare gafa” și că Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) ar trebui să revină la plângerea lui Stoianoglo.
„Prin faptul că procedura penală nu oferă garanții de revizuire a acelei decizii, nu există un mecanism care ar putea, pe cale judecătorească, să revadă soluția CSP. Deoarece au fost efectuate toate aceste modificări legislative din partea autorităților, în procedura de supraveghere de către comitetul de miniștri a Consiliului Europei a executării hotărârilor urmează ca statul să justifice care sunt măsurile pe care are de gând să le întreprindă ca să repare situația.
Noi am examinat ca una din posibilități adresarea repetată la CSP, ca să-și repare gafa, să revadă chestiunea și să-l repună pe domnul Stoianoglo în posibilitatea examinării corecte a acelei plângeri cu posibiliatea de a oferi probe. Această chestiune cu siguranță va fi pusă pe masa Comitetului de miniștri al Consiliului Europei, fiind deja o chestiune de ordin politic și reputațional pentru R. Moldova la nivel internațional”, a precizat avocatul lui Stoianoglo, Victor Munteanu.
El a adăugat că „urmează statul să justifice care sunt măsurile pe care are de gând să le întreprindă ca să repare această situație”.
“Nu am urmărit scopul de a câștiga ceva de la stat. Suma este foarte modestă. Pentru noi este important recunoașterea încălcării dreptului nostru și recunoașterea demnității noastre. Nu am urmărit scopul obținerii de bani. Dar dacă după decizia respectivă nu găsim o soluție amiabilă cu guvernarea actualul, atunci depunem toate eforturile pentru a încasa de la stat și prejudiciu moral, și prejudiciu material”, a declarat Alexandr Stoianoglo.
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a stabilit că autoritățile moldovene i-au încălcat drepturile lui Alexandr Stoianoglo atunci când l-au suspendat din funcția de procuror general, în 2021. El urmează să primească de la stat 3.600 de euro pentru prejudiciul moral.
Alexandr Stoianoglo a deținut funcția de procuror general al Republicii Moldova din noiembrie 2019 și a fost suspendat din funcție în octombrie 2021, când pe numele său au fost pornite mai multe cauze penale. În mai 2022, o Comisie de evaluare a performanțelor procurorului general Alexandr Stoianoglo a recomandat președintei Maia Sandu eliberarea din funcție a acestuia.
În septembrie, președinta Maia Sandu a semnat decretul de eliberare a lui Stoianoglo din funcția de procuror general.