„Şi iară trage Basarabia să moară şi România nu mai este Românie”
de Dumitru Matcovschi
Şi iară neguresc la Mărgioară,
şi iară pajuri hotnănesc peste moșie,
şi iară trage Basarabia să moară,
şi România nu mai este Românie…
Şi nulitatea iară vrea săpoarte nume,
şi anonimul anonime iară scrie,
şi astă lume iară nu e lume,
şi România nu mai este Românie…
Şi iară hoții, patrioții se răsfață,
şi sărăntocii iară plâng în agonie,
şi astă viață iară nu e viață,
şi România nu mai este Românie
Şi anii trec, și ne petrec, şi cruci bătrâne
pădure cresc şi putrezesc înfipte-n glie,
şi iară astă pâine nu e pâine,
şi România nu mai este Românie…
Pe malul Nistrului – război, dezmăț cu stârvuri,
nebună pacoste şi neagră blasfemie:
cioroi sătui-fudui bulihăresc în cârduri…
Şi România nu mai este Românie!
Pe malul Prutului – Pavilion în bernă,
cu două vămi şi cu o singură frăție:
sunt vămuit în limba mea maternă.
Şi România nu mai este Românie!
Şi latră câinii, turbii latră iară,
şi întunericul tot nu se mai subție,
şi “țărișoara” nu mai este Țară,
şi România nu mai este Românie!
