În satul Abaclia, r-nul Basarabeasca a fost inaugurată grădinița „Mărțișor”, finanțată de Guvernul României
Instituția de învățământ a fost renovată prin programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova, implementat prin intermediul FISM.
La inaugurare au participat și președintele raionului Basarabeasca, Piotr Pușcari, și primarul satului Abaclia, Victor Niculiță.
Cu această ocazie, copiii au recitat poezii, au colorat și au confecționat mărțișoare, fiind ajutați de ambasadorul Marius Lazurca și directorul FISM, Mircea Eșanu.
Fondurile oferite de Guvernul României au fost folosite pentru izolarea termică a clădirii, pentru renovarea fațadei și amenajarea curții interioare. De asemenea, la interior, au fost instalate uși noi, s-a renovat podeaua primului nivel și a fost reparată integral bucătăria grădiniței și o parte a sistemului de canalizare.