ANSP: Aproximativ 300 de femei din R. Moldova sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin
În Republica Moldova, aproximativ 300 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin – aceasta înseamnă că, zilnic, este înregistrată o femeie cu cancer de col uterin, iar la fiecare trei zile se atestă un deces din cauza acestei boli. Asta relevă datele oferite de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în contextul în care în perioada 22 – 31 ianuarie are loc săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin cu genericul „Spune Da sănătății tale! Vaccinează-te! Testează-te”. Campania are drept scop sporirea gradului de conștientizare a populației privind măsurile de prevenire și control al cancerului de col uterin.
Cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent cancer la femei, la nivel global. Cele mai mari rate de incidență și mortalitate prin cancer de col uterin sunt în țările cu venituri mici și medii. Acest lucru reflectă inechități majore privind accesul la servicii de imunizare, screening și tratament.
Anual, în Regiunea Europeană a OMS, peste 66 de mii de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin și peste 30 de mii dintre ele decedează din cauza acestei boli, care poate fi prevenită.
Potrivit Strategiei Globale a OMS de accelerare a eliminării cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică, țările trebuie să atingă și să mențină o rată de incidență de mai puțin de 4 cazuri noi de cancer de col uterin la 100 mii de femei pe an. Realizarea acestui obiectiv se bazează pe atingerea țintelor 90/70/90 către 2030, inclusiv prin:
- Vaccinare: 90% de fete și băieți complet vaccinați cu un vaccin HPV până la vârsta de 15 ani;
- Screening: 70% dintre femei până la vârsta de 35 ani și repetat – până la 45 ani sunt testate, folosind un test de înaltă performanță;
- Tratament: 90% dintre femei cu pre-cancer sunt definitiv tratate și 90% dintre femei cu cancer invaziv sunt gestionate.
Pentru a preveni cancerului de col uterin, se recomandă:
- Vaccinarea fetelor și băieților împotriva HPV (de la 9-14 ani), în conformitate cu Calendarul național de vaccinare al RM
- Testul de screening (testul citologic) – o dată la 3 ani de către femeile cu vârsta de 25-61 de ani.
În sistemul de sănătate din Republica Moldova, este asigurat accesul gratuit la prelevarea testului citologic și vaccinarea contra infecției cu virusul papiloma uman (HPV). Femeile din grupul de vârstă 25-61 de ani, atât cele asigurate, cât și cele neasigurate medical trebuie să se adreseze la medicul de familie și să efectueze testul citologic, o dată la trei ani. Screeningul de col uterin include testul citologic și colposcopia, ce permit depistarea leziunilor precanceroase și a cancerului de col uterin în stadiile incipiente.