(VIDEO) Comuna Stăuceni ar putea căpăta statut de oraș. Primarul inițiază un referendum local
Comuna Stăuceni din componența municipiului Chișinău ar putea căpăta statut de oraș. Anunțul a fost făcut de primarul localității, Alexandru Vornicu, care a prezentat totodată beneficiile pe care le-ar obține cetățenii în urma acestui proces.
„Stăuceni-ul îndeplinește demult toate criteriile pentru a fi oraș. Având în vedere această recunoaștere, propun să analizăm posibilitatea de a obține oficial statutul de oraș. Acest lucru va aduce multiple oportunități. În perioada imediat următoare, Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova fonduri pentru investiții și dezvoltare. În contextul începerii negocierilor de aderare la UE, deja în acest an urmează a fi dat startul pachetelor de fonduri europene de pre-aderare, iar oportunitățile acordate orașelor vor fi mult mai mari decât pentru localitățile rurale. Statutul de oraș ne va lărgi posibilitățile de înfrățire cu orașele europene mari”, a declarat primarul Alexandru Vornicu.
În context, edilul a anunțat inițierea unui referendum local, astfel încât locuitorii comunei să se expună față de această propunere.
„Propun să inițiem și să parcurgem împreună această procedură de schimbare a statutului localității din sat în oraș. Emit, în calitate de primar, dispoziția de începere a procedurilor de organizare a referendumului local pentru a conferi satului Stăuceni statutul de oraș. Să oferim împreună localității noastre un alt nivel de dezvoltare”, a mai spus primarul.
În componența comunei Stăuceni intră satul Stăuceni și Goianul Nou.