Analiză: “În 2024, moldovenii au accesat mai multe credite și au cheltuit mai mult decât au economisit”
În 2024, moldovenii au avut o înclinație mai mult spre consum, au accesat mai multe credite, decât au făcut depozite și au cheltuit mai mult decât au economisit.
„În ultima perioadă, asistăm la un fenomen clar, al populației, de a se împrumuta mai mult de la bănci, decât de la instituții nebancare. Împrumuturile bancare asigură, în prezent, 85% din necesitățile de creditare ale moldovenilor, iar restul sunt de la instituții nebancare, rude, prieteni și cămătari. Estimăm că, datoria persoanelor fizice a fost în 2024 de 52 mild/lei, cu 10 mild/lei mai mult față de 2023”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 17 ianuarie, 2025, în cadrul ediției săptămânale a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, soldul creditelor persoanele fizice în bănci, în 2000 a fost de 200 mil/lei. În 2005 a ajuns la 1,7 mild/lei, dintre care 6 mil/lei-sectorul nebancar, iar 1,1 mild/lei-sectorul bancar.
În 2008 – 6,8 mild/lei, dintre care 2,2 mild/lei-sectorul nebancar, iar 4,6 mild/lei-sectorul bancar. 2010 – 3,9 mild/lei: 1,4 mild/lei-sectorul nebancar, iar 2,5 mild/lei-sectorul bancar. 2015 – 9,2 mild/lei: 3,2 mild/lei-sectorul nebancar, iar 6 mild/lei-sectorul bancar. 2020 – 23,4 mild/lei: 7,1 mild/lei-sectorul nebancar, iar 16,3 mild/lei-sectorul bancar. 2022 – 33,4 mild/lei: 10,1 mild/lei-sectorul nebancar, iar 23,3 mild/lei-sectorul bancar. 2024 – 45,1 mild/lei: 11,9 mild/lei-sectorul nebancar, iar 33,2 mild/lei-sectorul bancar.
„În 2024 a fost o creștere enormă a soldului creditelor. 85% din creștere a fost asigurată de către bănci. Ca volum de bani, este cea mai mare creștere din istoria Republicii Moldova. Băncile luptă să atragă populația în calitate de creditori, dar și dobânda este mai atractivă la ei”, a spus Veaceslav Ioniță.
Expertul susține că în 2024, estimativ, 73,5% din creditele accesate de către moldoveni au fost de la bănci; 21,9% de la companii de microfinanțare; 2,4% de la asociații de economii și împrumut; iar 2,1% de la companii de leasing. Vorbind despre gradul de îndatorare al persoanelor fizice, raportat la Produsul Intern Brut (PIB), expertul a spus că în 2000 gradul a fost de 0,9% din PIB; în 2005 – 3,8%; 2007 – 9,6%; 2010 – 4,5%; 2015 – 6,3%; 2020 – 11,7%; 2021 – 13,1%; 2023 – 12%; 2024, estimativ – 14,1%.
„În ultimii ani, cel mai mult au crescut creditele ipotecare. În 2024 s-a ajuns la cel mai mare grad de îndatorare al persoanelor fizice din istoria Republicii Moldova. Totuși suntem de patru ori mai puțin decât media UE. Am ajuns aprope de media regională, care este de 15%-20%”, a spus expertul.
Economistul a menționat că în 1998, ponderea sectorului nebancar în creditarea persoanelor fizice a fost de 5,2%; în 2000 – 30,9%; 2001 – 35,3%; 2004 – 20,3%; 2005 – 35,2%; 2007 – 23,5%; 2008 – 31,8%; 2009 – 28,7%; 2010 – 34,8%; 2014 – 31,5%; 2018 – 41,8%; iar în 2024 – 26,4%.
„Moldovenii se împrumută cam 25% de la sectorul nebancar. În 1998, când era complicat de luat credite de la bănci, au apărut primele asociații de economii și împrumut. Atunci băncile au creat facilități pentru cetățeni, iar rolul asociațiilor de economii și împrumut a scăzut. În 2005 au apărut companiile de microfinanțare și au avut un rol semnificativ în timpul jafului bancar din 2014. Atunci băncile au devenit rigide, iar sectorul nebancar a avansat enorm, chiar cu ale lor condiții specifice. În prezent, se duce o luptă pentru creditori, iar băncile au devenit mai deschise către populație. Ele asigură majoritatea creditele accesate de către moldoveni. Sectorul nebancar are unul dintre cele mai mici nivele”, a menționat economistul.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, datoria persoanelor fizice, estimată în baza a trei sondaje realizate de CBX Research la comanda IDIS „Viitorul”, în 2015 a fost de 10,6 mild/lei, dintre care 9,2 mild/lei-credite de la instituții financiare, iar 1,4 mild/lei-bani împrumutați de la prieteni, rude, alte persoane fizice, inclusiv cămătari. În 2020 – 26,9 mild/lei: 23,4 mild/lei-de la instituții financiare, 3,6 mild/lei-de la prieteni, rude, alte persoane fizice, inclusiv cămătari. 2024 – 52,1 mild/lei: 45,1 mild/lei-de la instituții financiare, 7 mild/lei-de la prieteni, rude, alte persoane fizice, inclusiv cămătari.
Analiza integrală o puteți citi AICI.