
Compania rusă Gazprom a refuzat schema de restructurare a datoriei de 6,5 miliarde de dolari propusă de autoritățile de la Chișinău
Reamintim că propunerea fusese înaintată săptămâna trecută de premierul Pavel Filip, care s-a întâlnit cu adjunctul președintelui Consiliului de Administrație al Gazprom, Valeri Golubev.
Suma de 5,8 miliarde de dolari din datoria pentru gaze, îi revine de fapt regiunii transnistrene, unde gazele sunt livrate practic gratuit, de la sfârșitul anului 1992. Cu toate acestea, din punct de vedere juridic, datoria este înregistrată pe numele societății ruso-moldovenești MoldovaGaz, care livrează gaze și pe malul stâng, și pe cel drept al Nistrului, notează Kommersant.
„Kommersant" amintește că la mijlocul lunii ianuarie președintele Igor Dodon a făcut o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și cu șeful Gazprom, Aleksei Miller. Dodon a susținut ca datoriile regiunii transnistrene la gaz să fie asumate de Republica Moldova. „Avem anumite idei cum să ieșim din această situație. Datoria din dreapta Nistrului este de circa 500 de milioane de dolari, iar din stânga Nistrului de circa șase miliarde de dolari. Trebuie să înțelegem că toată această datorie — de peste 6,5 miliarde de dolari — este datoria totală a Moldovei", a declarat Igor Dodon la Moscova.
Rusia n-ar mai spera să recupereze acești bani și ar vrea să mențină, prin intermediul lor, o pârghie de influență asupra Chișinăului, notează Kommersant.
Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Republica Moldova
Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”
MDL: MD75VI022240300000083MDL
USD: MD16VI022240300000068USD
EUR: MD25VI022240300000063EUR
RON: MD60VI022240300000011RON
SWIFT: VICBMD2X416
România
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU