Potrivit ministrului Economiei, Octavian Calmâc, se încearcă obținerea unui acord cu Gazprom în ceea ce privește alegerea unui nou președinte în fruntea Moldova Gaz.
Motivul vizitei a apărut de la faptul că de aproape jumătate de an, Moldovagaz este într-o pană administrativă, iar Aleksandr Gusev, preşedintele companiei, se află cea mai mare parte a timpului său peste hotare şi nici nu mai încearcă să revină în ţară. Aceasta pentru că s-ar teme că ar putea fi reţinut într-un dosar privind fraude la Moldovagaz. Totodată, s-au vehiculat mai multe nume pentru funcția de conducere la Gazprom, printre care actualul ministru al Tehnologiei Informației ,Vasile Botnari sau viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu.