Armata ucraineană afirmă că trupele Rusiei au fost îndepărtate dintr-o parte a unui oraş-cheie din est
Armata ucraineană a afirmat că forţele sale au obligat trupele ruse să se retragă dintr-un district al oraşului Ceasiv Iar, de pe frontul de est al războiului, văzut ca următoarea ţintă a Moscovei în avansul său lent în zonă, scrie Reuters.
Însă o raportare a Rusiei a arătat că forţele Moscovei au distrus un turn de comunicaţii din apropierea oraşului şi au făcut progrese.
Forţele ruse înaintează încet prin diferite zone din estul Ucrainei, cucerind mai multe sate după ocuparea oraşului-cheie Avdiivka, în februarie.
Ceasiv Iar se află într-o zonă mai înaltă, la 20 de kilometri vest de Bahmut, un oraş pe care forţele ruse l-au capturat în urmă cu un an, după mai multe luni de luptă. Ambele tabere văd Ceasiv Iar ca un potenţial punct de pregătire pentru Rusia, pentru a a avansa înspre oraşele-cheie din regiunea Doneţkului de est, inclusiv Kramatorsk şi Sloviansk.
Nazar Voloşin, un purtător de cuvânt al grupului de forţe din sudul Ucrainei, a declarat pentru agenţia de ştiri Ukrinform că forţele ruse au ieşit din districtul ”Kanal” din Ceasiv Iar, de-a lungul canalului Siverskyi Doneţ-Donbas, care merge pe marginea de est a oraşului.
„Ukrainian defenders have indeed squeezed Russian forces out of the Kanal district in Chasiv Yar in Donetsk region,” Ukrinform l-a citat pe Voloşin: ”Armata inamică nu mai este acolo”.
Voloşin a declarat pentru alte publicaţii ucrainene că trupele ruse au bombardat forţele Kievului în peste 200 de incidente în decurs de 24 de ore, în principal în apropiere de zona de sud a oraşului.
Statul Major General al armatei ucrainene a arătat, într-o raportate de joi seara, că trupele ruse au încercat să respingă forţele ucrainene de şase ori în apropiere de Ceasiv Iar. Trei dintre atacuri au fost respinse, dar luptele continuă în zonă.
Ambasada Ucrainei la Washington a postat pe reţeaua socială X un apel la a opri avansul Rusiei la Ceasiv Iar, afirmând că Rusia ”încearcă cu disperare să şteargă oraşul de pe faţa pământului, ţintind inclusiv biserici avariate şi blocuri rezidenţiale civile.
”Trebuie să oprim Rusia să îl transforme într-un oraş fantomă până nu este prea târziu”, a arătat aceasta.
Agenţia de ştiri rusă Tass l-a citat pe comandantul unei brigăzi ruse, Stanislav Orlov, care afirma că forţele sale au distrus un turn de comunicaţii în cel mai înalt punct al oraşului.
”Acesta a permis o pătrundere fără pierderi”, l-a citat agenţia.
Ucraina a anticipat de mult un avans al Rusiei în oraş.
Comandantul său şef, Oleksandr Syrskyi, a declarat, luna trecută, că forţele Moscovei au sperat să cucerească Ceasiv Iar la timp pentru ceremoniile din 9 mai care au marcat aniversarea victoriei sovietice în Al Doilea Război Mondial.