Britanicii sunt aşteptaţi la urne pentru alegeri legislative anticipate care le-ar putea aduce laburiştilor o victorie istorică

Ala Găină

Britanicii sunt aşteptaţi joi la urne pentru alegeri generale în care Partidul Laburist pare să înlăture guvernul conservator, aflat la putere de 14 ani, cu un scor istoric. 

Potrivit sondajelor, Partidul Laburist are şanse să obţină o victorie zdrobitoare în faţa conservatorilor, ceea ce i-ar permite liderului Keir Starmer, în vârstă de 61 de ani, să devină prim-ministru, înlocuindu-l pe Rishi Sunak, care ocupă Downing Street 10 din 2022 ca al optulea premier conservator începând din 2010.

„Marea Britanie poate scrie astăzi un nou capitol”, a declarat Keir Starmer într-un mesaj transmis joi alegătorilor. „Nu ne putem permite încă cinci ani cu conservatorii, dar schimbarea va veni doar dacă veţi vota laburiştii”, a punctat el.

Confruntat cu sondaje nefavorabile, liderul conservator Rishi Sunak, care a convocat aceste alegeri generale anticipate în mai, încearcă acum să minimalizeze amploarea înfrângerii sale. El a încercat să mobilizeze alegătorii avertizând că un guvern laburist va creşte taxele, va împiedica redresarea economică şi va slăbi Marea Britanie pe fondul tensiunilor geopolitice crescute. „Vor da o lovitură teribilă ţării noastre şi economiei noastre, la fel cum au făcut ultima dată când au fost la putere”, a avertizat Rishi Sunak. „Nu lăsaţi să se întâmple asta”, le-a cerut el alegătorilor. Rezultatele detaliate sunt aşteptate la începutul zilei de vineri.