Franța

Cea mai vastă operațiune de evacuare a migranților lansată de Franța

Viorica Tabac

Operațiunea, demarată în zori, s-a încheiat cu puțin după orele 20.30 (18.30 GMT).

Autoritățile au prezentat 26 de evacuări ca “trimiteri la adăpost”, acestea au fost efectuate din iunie 2015 împotriva taberelor improvizate ale migranților din Paris.

Cea mai importantă înaintea celei de vineri a avut loc luna trecută într-un parc dintr-un arondisment popular din nordul orașului, unde peste 1.800 de persoane au fost luate în îngrijire.

Persoanele evacuate vineri, în majoritate bărbați originari din Eritreea, Somalia sau Afganistan, dar și vreo sută de femei și copii, erau instalate între două stații de metrou în nord-estul Parisului.

Ele au fost transportate cu autobuzul spre diverse centre de cazare de la periferia capitalei.

Primarul socialist al Parisului, Anne Hidalgo, a anunțat înființarea la jumătatea lunii septembrie a unui centru umanitar de refugiați în nordul orașului.