Compania Meta primeşte o amendă de aproape 800 de milioane de euro din partea Comisiei Europene

Adrian Sirbu

Comisia Europeană a amendat Meta, compania din spatele Facebook, cu 797,72 de milioane de euro din cauza unor practici abuzive în beneficiul Facebook Marketplace, scrie Reuters.

Meta a anunţat că va contesta decizia, dar că, între timp, va coopera pentru a adresa problemele semnalate de Comisia Europeană.

UE a deschis ancheta în iunie 2021, iar în decembrie 2022 a ridicat pentru prima dată problemele care au dus la amendarea platformei.

În noile legi privind competiţia la nivel european, companiile riscă o amendă de până la 10% din cifra de afaceri globală dacă nu respectă regulile antitrust.