După doi ani, Scholz a vorbit la telefon cu Putin. Printre subiectele discutate – războiul din Ucraina
Cancelarul german Olaf Scholz și Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră în această după-amiază. Cancelarul german i-a cerut președintelui rus să-și retragă trupele din Ucraina și să negocieze o pace ”dreaptă și de durată”.
„Cancelarul a cerut Rusiei să arate disponibilitate pentru negocieri cu Ucraina cu scopul obținerii unei păci juste și durabile. El a subliniat hotărârea de neclintit a Germaniei de a susține Ucraina în apărarea împotriva agresiunii Rusiei câtă vreme este necesar”, se spune într-un comunicat al cancelariei de la Berlin.
Înainte de discuția cu Putin, Olaf Scholz a vorbit cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, pe care îl va informa și despre conținutul discuției cu președintele rus.
Într-un comunicat de la Kremlin se spune că Putin a evocat „o degradare fără precedent” a relațiilor dintre cele două țări, pe care a pus-o pe seama acțiunilor neprietenoase ale Germaniei.
Pe de altă parte, Putin s-a arătat dispus să reia livrările de gaze către Germania. „A fost subliniat faptul că Rusia și-a îndeplinit cu strictețe obligațiile din tratate și cele contractuale din sectorul energetic și este pregătită pentru o colaborare reciproc avantajoasă, dacă partea germană este interesată”.
În ce privește negocierile cu Ucraina, comunicatul Kremlinului precizează: „Posibilele înțelegeri trebuie să ia în considerare interesele Federației Ruse în domeniul securității, să înceapă de la noile realități teritoriale și, cel mai important, să elimine cauzele principale ale conflictului”.
Preşedintele Putin nu a mai discutat cu majoritatea liderilor ţărilor occidentale din 2022, când Uniunea Europeană şi SUA au impus sancţiuni masive contra Rusiei după ce Moscova a declanşat invazia împotriva Ucrainei, informează Agerpres.