(FOTO) Sute de persoane au plâns o mamă şi fiicele ei ucise miercuri în atacul rusesc asupra oraşului Liov, o poveste tragică ce a impresionat o întreagă lume
Sute de locuitori din Liov s-au strâns vineri într-o biserică pentru a plânge trei surori şi pe mama lor, toate ucise într-un atac rusesc care a lovit miercuri casa lor din oraşul din vestul Ucrainei, aflat la multe sute de kilometri de linia frontului, relatează Reuters.
Şapte civili au fost ucişi şi peste 50 au fost răniţi în atacul cu drone şi rachete de miercuri, care a lovit o zonă rezidenţială din Liov. Printre morţi s-au numărat Evhenia Bazilevici, în vârstă de 43 de ani, şi cele trei fiice ale sale, Iarina, în vârstă de 21 de ani, Daria, în vârstă de 18 ani, şi Emilia, în vârstă de 7 ani.
Un cor a cântat în timp ce sicriele au fost purtate într-o procesiune către biserică. Mulţi din mulţime ţineau în mâini floarea soarelui, reprezentative pentru Ucraina, iar unii purtau cămăşi tradiţionale ucrainene.
Cu faţa plină de tăieturi şi vânătăi suferite în timpul atacului, tatăl surorilor, Iaroslav Bazilevici, în vârstă de 48 de ani, plângea şi îi îmbrăţişa pe cei de lângă sicriele albe deschise ale celor trei fiice şi ale soţiei sale.
„Nu am mai întâlnit asemenea oameni în viaţa mea”, a spus Oleksandra Petriuk, o prietenă apropiată a uneia dintre surorile mai mari, strângând un buchet de crizanteme şi luptându-se cu lacrimile în faţa bisericii. „Nu înţeleg de ce trebuie să fie atât de nedrept. De ce familia lor luminoasă trebuie să moară aşa? Pentru ce? De ce ei?” – se întreabă tânăra.
Videoclipurile de la faţa locului care au circulat pe reţelele sociale imediat după atacul de miercuri de la Liov arătau lucrători ai serviciilor de urgenţă scoţând cadavre dintr-o clădire rezidenţială avariată, în timp ce o femeie implora pentru informaţii despre fiica şi nepoatele sale. Un videoclip postat de serviciul de urgenţă de stat al Ucrainei a arătat salvatorii scoţând ceea ce părea a fi corpul unei fete de sub dărâmături. Serviciile de urgenţă au declarat că 53 de persoane, inclusiv şapte copii, au fost rănite în atacul din Liov.
Loviturile de miercuri, care au avariat, de asemenea, clădiri istorice din inima oraşului Liov, aflat aproape de graniţa cu Polonia, ţară membră NATO, au avut loc la o zi după cel mai mortal atac din acest an, când Rusia a lovit cu două rachete balistice un institut militar din oraşul Poltava, situat în centrul Ucrainei, omorând 50 de persoane şi rănind alte câteva sute.
În Liov, Rusia a folosit rachete hipersonice Kinjal şi drone pentru a lovi companii de apărare despre care Moscova a spus că sunt însărcinate cu fabricarea şi repararea componentelor electronice ale aeronavelor şi rachetelor forţelor armate ucrainene.