
George Simion: „Pentru mine, Basarabia nu e o problemă diplomatică. E un altar!”
Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile prezidențiale din România, George Simion, a transmis un mesaj cu referire la Basarabia, în care subliniază legătura profundă a regiunii cu identitatea românească, prin limbă, credință și tradiție. Într-un discurs cu accente confesive pe blogul său, liderul AUR a respins ideea că Basarabia ar fi o „problemă geopolitică” sau un „dilema diplomatică”, afirmând că aceasta este, pentru el, „un altar” care trebuie cinstit.
„Basarabia este românească prin limbă, prin sânge și prin credință. Oricât ar fi fost sfâșiată de imperii, trădată de tratate sau ocolită de la masa istoriei, Basarabia a rămas creștină și ortodoxă”, a declarat George Simion, evocând numeroasele sale vizite în localități de pe ambele maluri ale Prutului.
Liderul AUR a adus în prim-plan rolul Bisericii Ortodoxe și al satului tradițional în păstrarea identității românești dincolo de granițele actuale ale României. Potrivit acestuia, în ciuda ocupației sovietice, a deportărilor și a prigoanei religioase, credința a rămas un element de rezistență și continuitate pentru românii din Basarabia.
„Ortodoxia nu este doar o religie – este fibra identității naționale românești”, a subliniat Simion, invocând și date recente conform cărora peste 95% dintre locuitorii Republicii Moldova s-au declarat creștini ortodocși.
Criticând abordările „tehnocratice” ale unora dintre decidenții de la București, care ar vedea Basarabia drept o zonă „gri geopolitic”, Simion și-a reafirmat viziunea emoțională și simbolică asupra regiunii: „Pentru unii, Basarabia e o problemă diplomatică… Pentru mine, Basarabia e un altar! Și un altar nu se negociază! Se cinstește!”
Declarațiile vin într-un moment-cheie al campaniei electorale din România, cu mai puțin de trei săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai.