Nagorno-Karabah: Cel puțin 27 de oameni au murit în atacul Azerbaidjanului. Tensiunile continuă
Azerbaidjanul a anunțat că își continuă campania militară în Nagorno-Karabah pentru a doua zi, în ciuda solicitărilor SUA de a opri ostilitățile și ale Rusiei de a opri vărsarea de sânge în regiunea disputată cu Armenia. Regimul de la Baku a lansat, marți, o operațiune militară împotriva teritoriului enclavei Nagorno-Karabah, pe care a descris-o drept anti-teroristă, dar care este, cel mai probabil, o încercare de a anexa complet regiunea. Civilii din șase orașe au fost evacuați. Între timp, 27 de persoane au fost ucise în urma bombardamentelor azerilor. Numărul răniților a depășit 200 de persoane.
La Erevan au izbucnit marți seara altercații între polițiștii care protejează sediul guvernului armean și manifestanți, în urma operațiunii militare lansate de Azerbaidjan împotriva separatiștilor armeni. Anterior, manifestanții au cerut demisia premierului Nikol Pașinian, criticându-l că nu a apărat Nagorno-Karabah.
Ostilitățile vin după luni întregi de noi tensiuni în regiunea Nagorno-Karabah, disputată de decenii între Armenia și Azerbaidjan. Acestea au fost în război timp de mai multe săptămâni, în urmă cu trei ani, pentru controlul acestei regiuni. Atunci, ostilitățile s-au încheiat cu câștiguri teritoriale pentru Azerbaidjan, într-un armistițiu mediat de Rusia.
„Am observat mișcări, cum ar fi unități performante care arată pregătiri militare, fiind create și unități suplimentare pentru mobilizare. A crescut numărul serviciilor inteligente împotriva armatei azere, infiltrându-se pe pozițiile noastre și minând zonele deminate, inclusiv drumuri civile cu scopul provocărilor teroriste”, a declarat Anar Eyvazor, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Azerbaidjan.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a purtat discuții și cu liderul azer, Ilham Aliev, dar și cu prim-ministru armean, Nikol Pașinian. Blinken a îndemnat Azerbaidjanul să „înceteze imediat toate acțiunile militare” și să dezescaladeze.
„Republica Armenia nu este implicată în acțiunile militare și aș vrea să subliniez încă odată că Armenia nu are trupe în Nagorno Karabah”, a declarat Nikol Pașinian.
Nagorno-Karabah, o regiune muntoasă recunoscută internațional ca fiind teritoriu azer, este controlată de autorități armene separatiste care spun că regiunea le aparține. Armenia și Azerbaidjanul au intrat în război pentru această regiune prima oară în anii ‘90 la puțin timp după ce ambele au devenit independente pe ruinele URSS. În jur de 120.000 de etnici armeni trăiesc în Nagorno-Karabah.