Nouă persoane prinse sub dărâmături, după ce un hotel s-a prăbușit în Germania
Nouă persoane ar putea fi încă prinse sub dărâmături după ce un hotel din landul german Renania-Palatinat (sud-vest) s-a prăbuşit parţial în noaptea de marţi spre miercuri.
Operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare la locul accidentului, în localitatea Kröv.
„Câţiva oameni au reuşit să părăsească singuri clădirea şi primesc îngrijiri de la serviciile de salvare şi consilieri”, a indicat poliţia.
Imagini de la faţa locului arată porţiuni ale clădirii cu mai multe etaje prăbuşite. Potrivit companiei publice de radio şi televiziune SWR, iniţial pompierii nu au putut să intre în clădire din cauza riscului de prăbuşire.
Clădirile învecinate au fost evacuate din cauza temerilor că imobilul s-ar putea prăbuşi în continuare. Deocamdată nu se cunoaşte cauza acestui accident, notează dpa, citat de Agerpres.