Marea Britanie

Parlamentul are dreptul de a bloca decizia Marii Britanii de a ieși din Blocul comunitar

Viorica Tabac

Pe 23 iunie alegătorii britanici sunt chemați la urne pentru a stabili dacă Marea Britanie va rămâne membră a UE sau dacă va părăsi Blocul comunitar.

50% plus unul dintre alegătorii veniți la urne se pronunță în favoarea ieșirii țării din UE, dar părăsirea efectivă a Blocului comunitar se va produce după cel puțin doi ani, conform experților.

În acești doi ani Marea Britanie va continua să fie sub incidența tratatelor și reglementărilor comunitare, dar nu va mai participa la procesul decizional, Londra urmând să negocieze termenii acordului de părăsire a Uniunii Europene.

Membrii Parlamentului britanic ar putea bloca ieșirea Marii Britanii din UE, ținând cont de faptul că aplicarea rezultatului referendumului nu este obligatorie din punct de vedere legal. Dar există probabilitatea ca membrii Parlamentului să nu țină cont de votul cetățenilor, dar prin acest fapt ei ar risca să piardă următoarele alegeri legislative.

Referendumul din 23 iunie nu are caracter obligatoriu din punct de vedere decizional, iar Parlamentul va trebui să adopte mai multe modificări legislative care ar permite ieșirea țării din UE. Acordul de ieșire a Marii Britanii din UE va trebui ratificat de Parlament. Un vot împotrivă în Camera Lorzilor ori în Camera Comunelor ar bloca ieșirea din comunitatea europeană.