Reţeaua mobilă  Vodafone

Reţeaua Vodafone are acum tehnologii specifice 5G, şi poate susţine viteze de până la 800 Mbps cu telefoane disponibile comercial

Cristina Parpalov

„Reţeaua mobilă a Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa România de telefonie mobilă, este capabilă să asigure viteze de descărcare a datelor de aproximativ 800 Mbps cu smartphone-uri care sunt disponibile comercial pe piaţă după ce compania a investit în implementarea unor noi soluţii tehnice specifice reţeleleor 5G”,  a declarat Cătălin Buliga, directorul tehnic al operatorului în cadrul unei conferinţe de presă.
 

“Reţeaua a primit funcţionalităţi foarte avansate specifice 5G, facem astfel practic legătura între 4G şi 5G”, a spus Buliga. El a realizat un test live în cadrul conferinţei cu un terminal Samsung Galaxy S8 Plus. În cadrul testului telefonul a descărcat date la o viteză de peste 740 Mbps. Terminalul a rulat o versiune specială de software – care îi permite să exploateze noile funcţionalităţi şi tehnologii implementate la nivel de reţea de către Vodafone. Versiunea de software urmează să fie disponibilă pentru clienţii Vodafone după ce compania sud coreeană va finaliza testele, cel mai probabil la finele acestui an, începutul anului viitor.

„La scurt timp după repoziţionarea de brand, care are la bază o abordare optimistă asupra felului în care tehnologia şi vieţile noastre vor evolua în viitor, anunţăm evoluţia Supernet 4.5G, o dovadă clară a angajamentului făcut de noul brand. Este modul nostru de a ne invita clienţii să se bucure împreună cu noi de viitor, cu ajutorul inovaţiilor tehnologice”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

 

Reprezentanții Vodafone spun că acum, clienţii Vodafone care au achiziţionat terminale Samsung din gama Galaxy S8 de la companie, şi au primit astfel o nouă versiune de software, au deja acces la viteze de descărcare a datelor de până la 500 Mbps. Clienţii care au terminale Samsung S8 achiziţionate de pe piaţa liberă şi nu de la Vodafone trebuie să meargă la un service al operatorului pentru a le fi instalate versiunea de software care le permite accesarea vitezelor de până la 500 Mbps. Gama de smartphone-uri care oferă acces la aceste viteze va fi extinsă, au adăugat reprezentanţii operatorului.

Compania a realizat optimizări la nivelul reţelei de bază (core network) şi a implementat un nou protocol de reţea, care permite printre altele optimizarea fluxului video.

“Am introdus şi criptarea datelor pentru traficul de 4G, este un lucru nou introdus în acest an”, a spus Buliga.

În reţeaua Vodafone sunt în prezent de 7 ori mai multe echipamente 4G decât în anul 2014 iar traficul de date lunar prin 4G este de 10 ori mai mare în raport cu acelaşi interval, scrie zf.ro